În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la organizarea în cadrul SCJU Sibiu a unei reţele de screening în cadrul „programului de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin”, facem câteva precizări cu privire la acest program.
SCJU Sibiu derulează programul de screening pentru depistarea activă a cancerului de col uterin la categoria de vârstă 25-64 ani încă din anul 2012.
Începând cu data de 1 aprilie 2022 a fost modificată legislaţia privind derularea programelor naţionale de sănătate publică, astfel încât din acest an, screeningul cancerului de col uterin pentru regiunea Centru se desfăşoară exclusiv prin finanţare europeană nerambursabilă, în cadrul proiectului Operaţional cu Capital Uman „Fii responsabilă de sănătatea ta – Programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin”, fiind organizate reţelele de screening după noile normative legislative.
Acest fapt a impus reorganizarea reţelelor de screening, în acord cu noile prevederi legale. Ca urmare, SCJU Sibiu a făcut toate demersurile necesare şi a transmis către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg-Mureş, care este lider în cadrul proiectului, dosarul de candidatură în vederea organizării unei reţele de screening.
Lista reţelelor de screening avizate a fost publicată de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg-Mureş pe site-ul propriu şi apoi, în data de 10 august, anunţată printr-un comunicat de presă. Conform acestuia, SCJU Sibiu a fost validat în vederea organizării reţelei de screening. După publicarea listei finale a reţelelor de screening, urmează emiterea rapoartelor de validare şi încheierea contractelor de afiliere pentru furnizare servicii medicale de screening cu toate reţelele de screening validate dar, până în prezent, unitatea noastră nu a primit din partea liderului de proiect raportul de validare în baza căruia se încheie contractul mai sus menţionat.
Practic, în momentul de faţă aşteptăm ca SCJU Tg-Mureş să ne transmită raportul de validare, contractul de afiliere şi cadrul metodologic necesar implementării programului, întrucât modalitatea de lucru va fi una diferită faţă cea în care s-a derulat în anii anteriori.
Activitatea va începe după parcurgerea acestor paşi, urmând să revenim cu un anunţ oficial în acest sens.
Subliniem că SCJU Sibiu este permanent preocupat de accesarea unor programe şi proiecte care să extindă accesul populaţiei la o gamă cât mai variată de servicii şi vă asigurăm că acest program, care a funcţionat încă din 2012, este unul care beneficiază de întreaga noastră atenţie şi implicare, urmând să fie reluat după finalizarea etapelor de reorganizare a reţelei, pentru care unitatea noastră a întreprins toate demersurile necesare.
În cadrul SCJU Sibiu, reţeaua de screening este compusă din:
– un centru de informare deservit de 3 medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie/medicină de familie;
– un centru de recoltare deservit de 2 medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie;
– laborator citologie cervicală deservit de 3 medici cu specialitatea anatomie -patologică.
În perioada 2012 -2021 de serviciile programul de screening au beneficiat 5627 de paciente.
