Spitalele care au primit clasificare împreună cu planul de conformitate trebuie ca până pe 15 decembrie să depună la Direcţia de Sănătate Publică obiectivele din planurile de conformitate.
Unităţile sanitare trebuie să depună aceste dosare cu modul în care şi-au respectat planul de conformitate, iar până la sfârşitul anului se vor analiza cele care rămân clasificate conform primelor evaluări sau dacă nu s-au îndeplinit obiectivele vor fi declasificate. În această situaţie sunt peste 110 unităţi care ar trebuie să aibă planuri de conformitate. Spitalul Universitar este una dintre marele unităţi care aveau în planul de conformitate şi organizarea unui departament pentru pediatrie.
Conf. dr. Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar, a declarat miercuri că spitalul se află în discuţii cu o unitate de pediatrie, este vorba de Spitalul de Copii Budimex, dar încă nu s-a luat o decizie. El a precizat că spitalul poate să asigure servicii medicale de urgenţă pentru pediatrie întrucât are un departament de neonatologie unde lucrează medici pediatri şi neonatologi care pot asigura acestă asistenţă, iar dacă este vorba de o situaţie gravă copiii sunt direcţionaţi către spitalele de pediatrie.
„65% din medicii de la neonatologie au specializare de pediatrie şi neonatologie. Pentru problemele grave colaborăm cu Spitalul de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu'”, a spus conf. Cârstoiu, menţionând că la Spitalul Universitar se operează şi copii. În prezent nu există cadrul legal pentru comasare, a spus managerul Spitalului Universitar.
Un alt punct în cadrul planului de conformitate este cel referitor la o secţie de boli infecţioase, lucru imposibil de realizat în structura spitalului, a spus dr. Cătălin Cârstoiu. El a menţionat că există o colaborare cu Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”. AGERPRES