Cele 13 spitale din judeţul Hunedoara vor pierde 225 de paturi în urma procesului de restructurare, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) menţionând însă că reducerile sunt cele mai mici din ţară.
Cele mai multe paturi vor fi reduse de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, de unde vor fi restructurate 50 de paturi, unitatea sanitară urmând să funcţioneze cu 778 de paturi, a declarat, miercuri, directorul DSP Hunedoara, Dumitra Ştefan.
Ea a menţionat că Spitalul de Urgenţă din Petroşani va pierde 43 de paturi şi va funcţiona cu 612 locuri pe secţii. Acelaşi număr de paturi (612) este prevăzut şi pentru Spitalul Municipal din Hunedoara, după o reducere de 43 de locuri.
”Nu s-au făcut reduceri la Centrul de Sănătate Călan, unde sunt numai 15 paturi, şi la Petrila, unde avem un spital cu 70 de paturi pentru bolnavii cronici”, a menţionat directorul DSP Hunedoara. Cât priveşte procesul de descentralizare a spitalelor, acesta va începe după ce actul normativ emis de Ministerul Sănătăţii va fi publicat în Monitorul Oficial.
”Vom avea trei spitale care vor ţine de Consiliul Judeţean Hunedoara. Este vorba de Spitalul de Urgenţă Deva şi de sanatoriile TBC de la Brad şi Geoagiu. Spitalul de psihiatrie din Zam va rămâne sub tutela Ministerului Sănătăţii. Restul spitalelor vor aparţine de consiliile locale ale oraşelor respective”, a precizat directorul DSP Hunedoara.
Procedura de descentralizare a spitalelor va fi prezentată primarilor din localităţile de reşedinţă, în cadrul unor întâlniri ce sunt programate să înceapă săptămâna viitoare. Printre altele, primarilor li se va explica faptul că bugetele locale nu vor trebui să suporte costurile generale de funcţionare ale spitalelor, sumele necesare fiind asigurate, în principal, din contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate şi din programele de sănătate finanţate de Ministerul Sănătăţii. AGERPRES