buzoianu anca.jpgSpecialiştii care se ocupă cu studiul durerii cer recunoaşterea ca boală a durerii cronice, pentru ca tratamentul acesteia să fie acoperit şi de către stat, a declarat Anca Buzoianu, decanul Facultăţii de Medicină a „UMF Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

„În urma celui de-al treilea Congres de Durere de la Cluj-Napoca vom iniţia un demers în numele Asociaţiei de Algeziologie la ministerele de resort, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, pentru recunoaşterea patologiei durerii cronice ca entitate separată, ca boală în sine, astfel încât costurile tratamentului durerii să fie parţial acoperite de către stat. Dreptul de a nu suferi este unul dintre drepturile fundamentale ale omului şi trebuie respectat. De asemenea, cerem ca specializarea de algeziologie să fie înfiinţată şi recunoscută ca specializare clinică distinctă şi nu doar ca o competenţă. Scopul demersului este de pregătire a specialiştilor în acest domeniu”, a declarat Anca Buzoianu, la cel de-al treilea Congres de Durere.

Aceasta a mai spus că în cadrul viitorului spital regional de urgenţă din Cluj ar putea să fie înfiinţat, în premieră, un centru de tratament a durerii cronice.

La Cluj-Napoca se desfăşoară, în perioada 7-9 mai, cel de-al treilea Congres de Durere, la care participă peste 200 de specialişti. Manifestarea este organizată de Asociaţia de Algeziologie din România, în parteneriat cu UMF „Iuliu Haţieganu”. AGERPRES