Adunarea Generală a Societății Române de Farmacologie (SRF) a ales Consiliul Director al organizației pentru următorii patru ani. În funcția de președinte ale SRF a fost aleasă prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca.

”Sunt onorată să reprezint SRF în calitate de președinte, iar încrederea colegilor mei farmacologi, farmacologi clinicieni și farmaciști mă bucură și mă responsabilizează deopotrivă”, declară prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, într-un mesaj postat pe o rețea de scocializare.

În echipa de conducere a Societății au fost aleși ca vicepreședinți: Prof. dr. Daliborca Vlad, de la UMF „V. Babeș” Timișoara, Prof. dr. Lorena Dima de la Universitatea „Transilvania” și Prof. dr. Radu Iliescu, prorector la UMF „Gr. T Popa” și șeful Catedrei de Farmacologie a universității. Secretarul general al SRF este d-na. șef lucrări Octavia Sabin, UMF Cluj. În funcția de trezorier a fost aleasă d-na Conf. dr. Gabriela Cioca, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar ca membri în Comitetul director d-na Prof. dr. Cristina Mogoșan, de la UMF Cluj, dl. dr. Vlad Negulescu, UMF „Carol Davila” și dl. Prof. dr. Mihai Nechifor, UMF Iași.

În cadrul reuniunii, Acad. Prof. dr. Victor Voicu și Prof. dr. Ion Fulga au fost aleși în unanimitate membri de onoare ai SRF.

”Sunt convinsă că vom avea o colaborare foarte bună, pentru a face din Societatea Română de Farmacologie un partener important de dialog în elaborarea politicilor naționale ale medicamentului, și totodată o structură care să promoveze pe plan național și internațional cercetarea științifică, educația în domeniul farmacoterapeutic, precum și interesele profesionale ale farmacologilor români”, concluzionează noul președinte SRF.

 

Sursă material și foto: Societatea Română de Farmacologie – Facebook