Societatea Naţională a Medicilor de Familie (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) sunt îngrijorate de situaţia limită a Centrelor de Permanenţă din România şi de problemele care ar putea apărea în lipsa serviciilor medicale din rural oferite de aceste centre, se arată într-un comunicat de presă al celor două organizaţii.
Reprezentanţii acestora constată că problemele centrelor de permanenţă, centre atât de dorite de Ministerul Sănătăţii şi de CNAS, sunt departe de a fi rezolvate, ba chiar situaţia s-a înrăutăţit.
Medicii de familie şi-au manifestat de fiecare dată disponibilitatea de a participa la continuitatea asistenţei medicale primare, mai ales în zonele rurale, în ciuda neajunsurilor manifeste ale legislaţiei. Reprezentanţii medicilor de familie spun că de câteva luni există un haos veritabil în plata centrelor de permanenţă, întârzieri la plata serviciilor medicale sau chiar lipsa totală a banilor.
„Avem nenumărate exemple, într-unul dintre cazuri ajungându-se la necesitatea de a obţine remedierea situaţiei prin intermediul instanţei de judecată. Nu putem înţelege de ce un contract trebuie respectat numai de una dintre părţi, iar cealaltă parte nu-şi respectă obligaţiile, ani la rând. Nu putem înţelege de ce bunele intenţii ale MS de a oferi servicii medicale în regim de continuitate nu sunt dublate de realitatea sprijinirii eficiente a acestor Centre”, spun reprezentanţii medicilor de familie. Aceştia susţin că „traseul banilor este misterios, sumele plătite sunt diferite şi se bazează pe interpretări diferite ale aceloraşi legi”.
„Am cerut acum, în mod oficial, să aflăm cine blochează la nivel decizional plata la zi a Centrelor de Permanenţă prin notificări depuse atât la MS, cât şi la CNAS şi Ministerul de Finanţe. Ne dorim deblocarea situaţiei şi avem toată disponibilitatea de a contribui la depăşirea acestui impas. Dar nu putem să ne lăsăm colegii să plătească toate cheltuielile necesare funcţionării Centrelor din buzunarul propriu şi nici nu credem că MS sau CNAS îşi doresc desfiinţarea centrelor atât de mult dorite şi, într-adevăr, atât de necesare”, au mai spus reprezentanţii medicilor de familie.AGERPRES