Starea pacienţilor reoperaţi, în ultimele zile, la secţia de oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, după ce au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, s-a stabilizat, iar analizele arată că bacteria Pseudomonas aeruginosa, identificată la unii dintre pacienţi şi care ar fi vinovată de această situaţie, nu ar proveni din mediul spitalicesc.

Potrivit unui comunicat transmis de SJU Miercurea Ciuc, au fost reoperaţi 13 din cei 14 pacienţi care au dezvoltat endoftalmită (inflamaţia globului ocular), unul refuzând intervenţia, iar dacă va fi nevoie se vor repeta intervenţiile chirugicale.

„În data de 14, 15 şi 16 ianuarie au fost reoperaţi 13 din cei 14 pacienţi la care a apărut endoftalmită după operaţiile de cataractă senilă. Un pacient a refuzat reoperarea, el primeşte tratament medicamentos. Din cauza inflamaţiei active, vederea acestor pacienţi s-a deteriorat semnificativ şi au fost reoperaţi pentru a opri această inflamaţie, infecţie. În momentul de faţă inflamaţia a scăzut la toţi, şi la pacientul care a primit numai tratament medicamentos. Starea tuturor pacienţilor necesită tratament în continuare, vor rămâne internaţi în spital. Dacă la careva din pacienţi este nevoie, se vor repeta intervenţiile chirurgicale. Ceea ce s-a putut face din punct de vedere medical, s-a făcut. În continuare, pacienţii vor fi ţinuţi sub supraveghere. Dacă va fi necesar se vor efectua şi alte intervenţii chirurgicale”, se precizează în comunicatul SJU Miercurea Ciuc.

Sursa citată mai arată că analizele de laborator finalizate până acum au arătat prezenţa bacteriei Pseudomonas aeruginosa la cinci dintre pacienţi. De asemenea, SJU consideră că aceasta nu provine din mediu spitalicesc.

„Antibiograma s-a finalizat la două probe. Conform rezultatului, bacteria este sensibilă la mai multe antibiotice, deci nu vine din mediu de spital, tulpinile din mediul de spital fiind multirezistente. Spitalul continuă ancheta internă pentru a stabili cum s-a produs infecţia. Azi s-au prelevat alte probe din soluţiile folosite în sala de operaţie. Rezultatele vor fi gata în următoarele 1-5 zile”, se mai arată în comunicat.

Totodată, se menţionează faptul că pacienţii care au nevoie de intervenţii chirurgicale oftalmologice vor fi transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, până în momentul în care se poate folosi în siguranţă sala de operaţie a secţiei oftalmologie a SJU Miercurea Ciuc. AGERPRES