O echipă medicală a Spitalului Judeţean Timişoara, condusă de specialistul în terapie intensivă dr. Giorgiana Bobouţanu, a efectuat, joi, o nouă prelevare de organe, care vor ajunge la Cluj şi la Bucureşti, pentru a le fi transplantate unor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare.

Ficatul, rinichii şi corneea au fost prelevate în Blocul operator 2 de la un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a decedat în urma unui anevrism cerebral rupt.

Ficatul şi corneea vor ajunge la Bucureşti, iar rinichii, la Cluj. Corneea a fost prelevată de chirurgul oftalmolog Mihnea Munteanu de la Timişoara.

Echipa operatorie a fost formată din dr. Giorgiana Bobouţanu, medic ATI şi coordonator transplant, KDP dr. Isoc Cristian, medic ATI alături de medici din Cluj şi Bucureşti.

Echipa medicală şi conducerea spitalului a mulţumit familiei pacientului donator, pentru gestul nobil de care au dat dovadă odată cu exprimarea acceptului pentru prelevare. AGERPRES