Gazele medicale au fost folosite pentru a trata afecțiuni medicale de peste 100 de ani. Oxigenoterapia este cea mai utilizată terapie din lume. Noul coronavirus (COVID-19) a făcut însă ca nevoia de gaze medicale să fie astăzi și mai accentuată.

Peste un milion de pacienți au indicație medicală pentru oxigenoterapie. Gazele medicale sunt administrate în urgență, în spitale, în ambulatorii dar și în căminele de recuperare sau la domiciliu. Datorită importanței gazelor medicale pentru tratarea COVID-19, fabricarea și distribuția gazelor medicale au fost considerate „esențiale” de către multe din autoritățile din țările care s-au confruntat cu epidemia de coronavirus.

Aprovizionarea cu oxigen ar putea fi un nou punct de sufocare în lupta împotriva coronavirusului?

Mulți pacienți spitalizați cu infecții cu COVID-19, chiar și cei care nu sunt suficient de bolnavi pentru a fi plasați pe un ventilator mecanic, au funcția pulmonară afectată și necesită oxigen suplimentar. Numărul acestor pacienți – și cantitatea de oxigen necesară – amenință să epuizeze stocurile spitalelor, iar producătorii industriali de gaz se străduiesc pentru a ține pasul cu cererea.

Modalitățile de aprovizionare cu oxigen ale spitalelor sunt:

  1. Rezervoare criogenice de stocare fixe. Rezervorul este alimentat ritmic cu cisterna criogenică. Transformarea în oxigen gaz se face cu ajutorul unui vaporizator atmosferic. Există conducte de distribuție de la vaporizator și până la patul pacientului.
  2. Rezervoare criogenice transportabile. Din lipsa accesului pentru cisterna de alimentare există vase criogenice transportabile, care se livrează pline cu oxigen lichid la spitale. Vaporizarea se face cu ajutorul vaporizatoarelor atmosferice.
  3. Stație de distribuție pentru butelii sau baterii de butelii. Pentru spitalele mici, consumul se poate asigura din baterii de butelii (cadre de câte 12-16 butelii unificate) sau butelii conectate la o stație de distribuție care reglează presiunea și debitul livrat către spital.
  4. Stații de producere a oxigenului la fața locului. Aerul din jurul spitalului este filtrat, se îndepărtează azotul și se obține un aer îmbogățit cu oxigen a cărui puritate nu trebuie să fie mai mică de 90% când se distribuie către spital.
  5. Pe durata transportului de la o secție la alta, sau în saloanele unde nu există prize de oxigen, oxigenul este livrat în butelii mobile uneori cu reductor de presiune integrat.

Conform standardului SR EN ISO 7396-1:2016 spitalele trebuie să aibă 3 surse independente de alimentare cu oxigen, dimensionate astfel încât fiecare să poată să furnizeze întregul necesar de oxigen al spitalului. Această prevedere este în general ignorată. Sunt multe spitale care nu au nicio alternativă la sursa principală și nicio soluție în cazul în care necesarul de oxigen crește brusc.Situațiile de creștere a nevoii de oxigen pot să apară atunci când numărul pacienților internați care au nevoie de oxigenoterapie crește brusc (ex. spitalele care au primit bolnavii de la Colectiv, spitalele care tratează pacienți cu forme severe de gripă, număr crescut față de normal al intervențiilor chirurgicale).

În ceea ce privește tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, în Italia, de exemplu, spitalele au raportat că consumul zilnic de oxigen s-a triplat sau chiar a crescut de peste 10 ori de-a lungul pandemiei, pe măsură ce numărul pacienților care au nevoie de ventilatoare și alte forme de oxigen suplimentar a crescut. Unele spitale din nordul țării, regiunea aflată în epicentrul focarului, au fost nevoite să instaleze rezervoare suplimentare de stocare pentru a asigura o aprovizionare corectă. Producătorii lucrează non-stop pentru a ține pasul cu cererea, dar spitalele nu sunt construite pentru a asigura fluxul de oxigen necesar pentru a menține atât de mulți pacienți pe ventilatoare, înainte ca fluxul de oxigen să scadă, declanșând o alarmă.

Conform datelor furnizate de Business Intelligence, capacitatea de producție a oxigenului lichid este în  Europa la 31.000 tone pe zi. Cererea totală (inclusiv cea din toate utilizările industriale) este de aproximativ 24.500 to, din care consumul de oxigen medical este de aproximativ 10% din capacitate. Așadar, se poate rezuma că, în ciuda creșterii semnificative a cererii de oxigen medical, ar trebui să existe capacitate suficientă pentru a satisface cererea crescută – mai ales atunci când unele dintre segmentele industriale care consumă oxigen sunt la un volum redus din cauza închiderii temporare a fabricilor.

Problema nu o constituie capacitatea de producție, care este suficientă ci capacitatea de stocare și asigurarea debitului de oxigen cu ajutorul sistemelor existente montate la spitale. (Sunt spitale în România, care au rețeaua de oxigen pe țeavă de cupru de 8 mm, făcuta din economie, care nu are cum să asigure debit suficient de oxigen pentru tratarea pacienților).

O altă problemă se referă la standardele de reglementare și la faptul că oxigenul lichid sau comprimat furnizat spitalelor trebuie să fie 99,99% pur și certificat medical, de FDA (în SUA) sau Agenția  Medicamentului (în Europa). Majoritatea oxigenului lichid produs are o puritate de 99,99%, dar nu toate volumele sau echipamentele de distribuție sunt certificate pentru uz medical. În Europa, unele dintre asociațiile producătorilor de gaze medicale și industriale solicită aprobarea pentru extinderea temporară a termenelor de testare a cilindrilor (testare sub presiune) pentru a elibera mai mulți cilindri care, în mod normal, ar fi fost în așteptarea testării la instalațiile de testare aprobate. De asemenea, unele companii caută aprobare pentru a converti buteliile utilizate pentru alte gaze sau pentru oxigen industrial în consum medical. Acest lucru are implicații asupra sănătății și siguranței, dar prioritatea tuturor este să aducă oxigenul la pacienți.

România a fost ultima țară din UE unde producătorii de gaze au primit, după mai multe insistențe un răspuns de la autorități. Pentru utilizarea buteliilor de gaze tehnice pentru îmbutelierea de oxigen medicinal, nu am primit încă o aprobare ANMDM solicitând fiecărui producător să facă demersuri și să depună documentație pentru variații la Autorizația de Punere pe Piață.

Cererea va crește în continuare, deoarece multe țări nu au înregistrat încă un vârf în cazurile de coronavirus.

Rămâne însă validă întrebarea și preocuparea legată de infrastructura pe gaze medicale în spitale: capacități de stocare și distribuție, rețele de distribuție, existența prizelor de oxigen aer comprimat și vacuum în toate saloanele.

Cum se dimensionează, se proiectează și se execută rețelele de fluide mediale? Cât de mult sunt cunoscute prevederile standardului SR ISO EN 7396-1 de către personalul administrativ, tehnic și medical al spitalelor?