Spitalul Clinic CF Timişoara a fost inclus în Programul Naţional de Tratament pentru Sindromul Hemolitic Uremic Atipic (SHU), o boală rară care afectează în principal rinichii, dar care poate avea consecinţe extrem de grave asupra întregului organism, şi care poate fi ţinută sub control printr-o monitorizare permanentă a pacienţilor.

„Acest program de tratament pentru Sindromul Hemolitic Uremic Atipic este cel de-al doilea pe care îl implementăm în Spitalul Clinic CF Timişoara, după cel de Spinraza. Ne dorim să le oferim pacienţilor acces la cele mai bune resurse şi tratamente disponibile, contribuind astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Acest program arată importanţa pe care o acordăm îngrijirii pacienţilor cu boli rare. (…). La baza acestei afecţiuni stau disfuncţii ale sistemului complementului, care pot duce la o activare necontrolată a acestuia, provocând deteriorarea organelor, în special a rinichilor. Programul naţional de tratament pentru SHU Atipic, implementat în spital, are ca scop atât asigurarea accesului rapid la investigaţii genetice şi teste pentru identificarea corectă a pacienţilor cu SHU Atipic, cât şi furnizarea tratamentelor inovatoare pentru a preveni activarea necontrolată a sistemului imunitar şi pentru a proteja organele vitale”, declară managerul spitalului, dr. Stela Iurciuc, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Coordonatorul programului, dr. Alexandru Caraba, medic primar reumatolog, subliniază, în context, că prin acest program se urmăreşte şi oferirea unui sistem integrat de monitorizare şi suport pentru pacienţi, care include evaluări periodice şi ajustarea tratamentelor în funcţie de evoluţia bolii, dar şi educarea pacienţilor şi a familiilor acestora în legătură cu boala, cu tratamentele disponibile şi gestionarea pe termen lung a acestei afecţiuni.

SHU Atipic se distinge de forma clasică a sindromului hemolitic uremic prin faptul că nu este declanşat de o infecţie cu Escherichia coli. Sindromul hemolitic uremic atipic are la bază mutaţii genetice prezente de la naştere. Este o afecţiune caracterizată de distrugerea hematiilor şi a trombocitelor, afectarea vaselor de sânge cu formarea de cheaguri şi afectarea rinichilor cu insuficienţă renală acută.

O colaborare interdisciplinară pentru un diagnostic rapid este extrem de importantă pentru a identifica simptomele şi pentru a începe tratamentul cât mai curând. Peste 60 la sută dintre pacienţii cu SHU Atipic au nevoie de asistenţă medicală specializată încă de la primul consult medical, 54% dintre pacienţi ajungând direct la terapie intensivă. AGERPRES