Sindicatul Sănătatea Gorj, reprezentantiv la nivelul tuturor unităţilor sanitare din judeţ, susţine demersurile autorităţilor locale pentru menţinerea unităţilor sanitare în actuala formă de organizare, contestă propunerile Ministerului Sănătăţii şi solicită conducerii acestuia să dea publicităţii acordul încheiat „cu sindicatele” pentru a putea analiza cele hotărâte pentru spitalele din judeţ. se spune într-o scrisoare deschisă către MS, semnată de preşedintele sindicatului, Ion Măruţă.

„În acest context considerăm că sindicatele puteau să discute, cel mult, despre modul în care se vor rezolva problema membrilor de sindicat, ele neputându-şi da acordul faţă de preluarea clădirilor din administraţia consiliilor locale şi atribuirea acestora altor autorităţi. Dacă au existat discuţii referitoare la modul de transformare al unor spitale, considerăm că trebuia să participe, în mod obligatoriu, reprezentanţii autorităţilor locale care administrează respectivele locaţii şi care au preluat managementul acestora”, precizează scrisoarea adresată MS.


Potrivit acesteia, desfiinţarea unor spitale sau pierderea personalităţii juridice nu presupune doar problema locurilor de muncă (preocuparea sindicatelor), în primul rând fiind problema autorităţilor locale care răspund de starea de sănătate a populaţiei arondate. Analizând situaţia spitalelor din judeţ care au fost propuse spre comasare (Spitalul de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu Runcu) şi reprofilare (Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu şi Spitalul Orăşenesc Sfântul Ştefan din Rovinari ), „se observă că spitalele au beneficiat de investiţii masive din partea Consiliului Judeţean Gorj şi a Consiliilor locale respective”. (…) „Totodată, autorităţile locale au investit şi în aparatura medicală, iar altele au alocat sume importante în acest sens din bugetele pentru acest an”, se mai arată în scrisoarea Sindicatului Sănătatea Gorj.


Preşedintele Sindicatului Sănătatea Gorj precizează că reprofilarea spitalului din Rovinari, unitate amplasată în mijlocul celei mai mari exploatări miniere din regiunea Olteniei, la distanţa de 1,5 kilometri de Termocentrala Rovinari ar însemna privarea persoanelor din minerit şi energie de serviciile medicale oferite de spital, iar spitalul din Bumbeşti-Jiu este amplasat la intrarea pe defileul Jiului în imediata apropiere a Uzinei Mecanice Sadu (unitate de interes strategic naţional) şi a Parcului Industrial Sadu. De asemenea, în această unitate sanitară există secţii distincte faţă de alte secţii din spitalele din judeţ – Recuperare – Neurologie, cât şi secţii medicale cu adresabilitate deosebită (Obstetrică-Ginecologie) datorată profesioniştilor care lucrează acolo.


„Suntem de acord cu actuala guvernare că se impune crearea de locuri în căminele pentru bătrâni, dar aceasta să NU fie făcută prin îngreunarea accesului populaţiei la serviciile de sănătate, crearea de locuri în căminele de bătrâni să fie făcută din fondurile proprii ale Ministerului Muncii şi nu prin diminuarea fondurilor provenite de la Casele de Sănătate colectate doar pentru sistemul sanitar”, mai precizează preşedintele Sindicatului Sănătatea Gorj în finalul scrisorii deschise adresate Ministerului Sănătăţii.AGERPRES