protest_medici.jpgFederaţia Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România apreciază intenţia autorităţilor de a retrage Ordonanţa de Urgenţă privind salarizarea bugetarilor şi anunţă continuarea protestelor, al căror calendar va fi anunţat ulterior, potrivit unui comunicat al celor trei organizaţii sindicale. De asemenea, sindicaliştii spun că aşteaptă noi discuţii pe temă care să satisfacă cererile salariale ale personalului din sistemul sanitar.

„Federaţia Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România salută intenţia de retragere a Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea, un proiect controversat încă din momentul în care au început discuţiile pe această temă. Considerăm că această decizie este cea mai potrivită şi că răspunde solicitărilor pe care le-am făcut în repetate rânduri, atât la nivelul Guvernului României, cât şi în timpul întâlnirii care a avut loc astăzi la Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor”, se arată într-un comunicat al celor trei organizaţii.

Reprezentanţii acestora spun că aşteaptă discuţiile viitoare pe această temă, în urma cărora să fie satisfăcute cererile salariale şi să se asigure o remuneraţie echitabilă personalului din sistemul sanitar. În plus, cele trei organizaţii spun că nu vor renunţa la proteste, al căror calendar va fi anunţat ulterior. AGERPRES