Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea a început simulările pentru a calcula necesarul financiar pentru majorarea lefurilor angajaţilor de la 1 octombrie, conform deciziei luate la nivel naţional. „Am început simulările, dar încă nu vă pot spune cu cât vor creşte salariile de la 1 octombrie. Medicii Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) vor primi salarii majorate cu 13%, dar deocamdată nu pot înainta un procent al majorării şi pentru ceilalţi specialişti”, a declarat managerul general al SJU, Tudor Năstăsescu.
El a mai spus că toţi medicii care efectuează gărzi în SJU, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, şi-au exprimat acordul pentru a-şi continua activitatea, deşi iniţial au refuzat acest lucru.
„Am negociat cu toţi medicii din SJU şi avem acordul de a efectua gărzi până la 1 octombrie. Mai sunt însă acte normative care trebuie să completeze legislaţia actuală. Sperăm ca sumele să fie corecte”, a mai spus Năstăsescu.
Majorarea lefurilor din sistemul sanitar este aşteptată de foarte mulţi ani de medicii din SJU, în contextul în care unitatea spitalicească din judeţul Tulcea este una cu cel mai mic nivel salarial din ţară încă din anul 2008.
Pentru a atrage atenţia ministerului de resort cu privire la această situaţie, la începutul anului trecut, angajaţii SJU au întrerupt activitatea, însă în ciuda protestului de atunci situaţia nu s-a remediat. Singurii medici care sunt plătiţi similar cu colegii lor din alte judeţe sunt cei care deservesc secţia UPU.
Nivelul de salarizare în Sănătate se va modifica începând din data de 1 octombrie, potrivit ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, acesta urmând să fie mai adecvat, „mai aproape de principiile acestei profesii”. AGERPRES