examen medici.jpgSimulări ale examenului de admitere la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF ”Carol Davila” şi la Facultatea de Medicină Dentară vor avea loc pe 25 mai. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, elevii care doresc să afle care sunt şansele de a fi admişi la această universitate de medicină şi farmacie se pot înscrie începând cu data de 1 aprilie până pe 9 mai la simularea examenului de admitere la Medicină Generală.

Organizată de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti, simularea doreşte să vină în ajutorul studenţilor prin crearea unui cadru în care viitorii studenţi să îşi poată da seama cât de pregătiţi sunt, dacă se încadrează în timp sau dacă pot face faţă cu succes emoţiilor examenului.

Simularea va avea loc în data de 25 mai, iar taxa de participare este de 60 lei, sumă ce trebuie achitată prin virament bancar în contul SSMB. Examenul va fi completat de un târg de proiecte al SSMB, în cadrul căruia participanţii vor avea ocazia să cunoască activităţile organizaţiei, să schimbe păreri cu studenţii la medicină şi să simtă o parte din atmosfera UMF ”Carol Davila” şi a Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti.

De asemenea, tot în data de 25 mai, Liga Studenţilor la Medicina Dentară Bucureşti va organiza simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină Dentară, concurs ce se va desfăşura la sediul Facultăţii de Medicină Dentară, cât şi la Facultatea de Farmacie. Înscrierile pentru susţinerea examenului de simulare încep pe data de 1 aprilie, iar taxa de participare este de 50 lei.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri la simulările pentru examenele de admitere la Facultatea de Medicină Generală, respectiv Facultatea de Medicină Dentară, elevii sunt rugaţi să acceseze site-urile www.simulare.ssmb.ro respectiv www.lsmdb.ro. AGERPRES