simpozion_neuro_cop.jpgÎn perioada 29-31 octombrie 2015 a avut loc la Iași Simpozionul de Neuroștiințe. Evenimentul a reunit manifestări științifice precum prezentări și activități practice de tip workshop hands-on, prilejuite de aniversarea a 83 de ani de Neurochirurgie la Iași și Zilele Spitalului Clinic de Urgențe ”Prof. Dr. N. Oblu”.

Vineri, 30 octombrie, medicii neurochirurgi au participat la activități practice care s-au desfășurat în paralel în 4 săli, la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N. Oblu”. Utilizând aparatură de ultimă generație, medicii, împărțiți pe grupe cu un număr mic de participanți, au învățat și exersat tehnici moderne privind terapiile endovasculare în patologia vasculară neurochirurgicală, Midas Rex Drill, sisteme de implantologie spinală, neuronavigație.

La eveniment au participat aproximativ 150 de medici, rezidenți, studenți, reprezentanți de companii și oficialități în domeniu din țară și din Republica Moldova. Manifestarea a cuprins numeroase teme de actualitate pentru neurochirurgi, neurologi, oftalmologi, radiologi, infectioniști, specialiști UPU, ATI, anatomie patologică cât și o secțiune special dedicată asistenților medicali.

simpozion_neuro_3.JPG

Una dintre lucrările științifice prezentate se referă la „Utilizarea Gliolanului în tratamentul tumorilor cerebrale”, Spitalul de neurochirurgie fiind prima unitate medicală de profil din țară care a introdus acest medicament în urma cu un an de zile. O altă temă ce a fost dezbatută pentru prima dată la Zilele Spitalului „Prof. Dr. Nicolae Oblu” este „Tratamentul chirurgical al durerii neuropate”, unitatea medicală folosind de aproximativ un an de zile o metodă modernă pentru terapia durerii cronice neuropate: neurostimularea medulară. Neurostimularea medulară este o metodă minim invazivă în tratamentul durerii cronice neuropate refractare la tratament. Sistemul de neurostimulare constă din generator de impulsuri, electrod implantabil, programator și telecomandă pacient. Introducerea relativ recentă a acestei metode în Clinica de Neurochirurgie “Prof. Dr. N. Oblu” din Iași, a aliniat arsenalul terapeutic a tehnologiei de vârf din această clinică la standarde mondiale. Acest lucru a facut posibil tratamentul în România a unei categorii de pacienți care, până nu demult. necesitau rezolvare în țările vest europene avansate.

În cadrul Simpozionului de neurosțiinte au fost abordate și teme legate de „Aportul neuronavigației în tratamentul afecțiunilor neurochirurgicale”, „Tratamentul neurochirurgical al bolii Parkinson”, „Managementul epilepsiei farmacorezistente între prezent și viitor”, „Ultrasonografia în neurochirurgie”, „Utilizarea transplantului autolog de celule stem pentru refacerea transparenței corneei” precum și prezentări de studii de caz diverse.

simpozion_neuro_1.JPG

Manifestarea s-a desfășurat prin implicarea și colaborarea dintre Societatea Română de Neurochirurgie, Spitalul Clinic de Urgențe “Prof. Dr. N. Oblu”, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” Iași.

Evenimentul reprezintă un nou pas în demersul de transformare a Spitalului de Neurochirurgie într-un adevărat Centru de Excelență în domeniul medical și încă o dovadă că NEUROEXCELENȚA este o procupare constantă la Iași.

Persoană de contact:

Alina VOINEA

Tel./Fax: 0232 240628; E-mail: alina.voinea@oamenisicompanii.ro

simpozion_neuro_2.JPG