Primul pacient COVID-19 din Spitalul Judeţean Sibiu transferat în străinătate

Un bărbat diagnosticat cu COVID-19, internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, a fost transferat în străinătate, la solicitarea familiei, fiind primul caz de acest fel din acest spital, a precizat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Grosu.

“Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat Florin Grosu.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar, a confirmat, pentru AGERPRES, că un bolnav a fost transferat din Sibiu în Germania, cu un charter privat.

“Confirmăm că am avut un zbor ambulanţă în data de 18.11.2020 care a preluat un pasager cu ţara de destinaţie Germania”, a spus Alexandra Păcurar.

La SCJU sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu.

Judeţul Sibiu înregistrează o rată a infectării de 9,01 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă când rata a fost de 9 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, joi, de Grupul de Comunicare Strategică. AGERPRES