Personalul din Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde sunt cele mai grave cazuri infectate cu COVID-19, au posibilitatea, începând de vineri, să se dezinfecteze, folosind un filtru dintr-o cabină amenajată la intrarea pe etajul unde este această secţie, a anunţat conducerea spitalului, printr-un comunicat de presă.

„Este o dotare extrem de importantă pentru siguranţa personalului medical şi implicit a pacienţilor. Nu aveam aşa ceva înainte şi ţin să îi mulţumesc directorului companiei LANCO, domnul Sorin Stoica pentru această dotare. De asemenea, le mulţumesc şi tuturor celorlalţi antreprenori din judeţul Sibiu care ne-au sprijinit până acum. Avem din partea mediului privat o susţinere extraordinară, care ne uşurează gestionarea acestei crize. Le sunt profund recunoscător”, a declarat directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Cornel Benchea.

Potrivit sursei citate, firma care a donat cabina de dezinfecţie, a mai dotat spitalul sibian şi cu două corturi pentru cadrele medicale.

Spitalul sibian a primit recent şi o staţie manuală pentru decontaminare cu produse biocide, pentru Secţia de Boli Infecţioase, de la Departamentul de Maşini şi Echipamente Industriale din cadrul Facultăţii de Inginerie. AGERPRES