Pacienţii pot beneficia, începând de vineri, de consultaţii pentru toate afecţiunile în Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul unităţii medicale, Liliana Coldea.

„În perioada următoare, mai exact după data de 15 mai, Ambulatoriul Integrat îşi va relua activitatea pentru toate specialităţile, conform programului obişnuit (7,00 – 19,00), cu programare şi distanţare orară a pacienţilor. Programările se fac telefonic sau online, pe baza biletului de trimitere. Pacienţii care se prezintă în Ambulatoriu trebuie să respecte cu stricteţe instrucţiunile personalului: să păstreze o distanţă sigură faţă de celelalte persoane, să nu aglomereze intrarea. Accesul se face controlat, în grupuri de maxim 2-3 persoane. Se respectă orele de programare, iar urgenţele sunt preluate imediat”, a explicat directorul Liliana Coldea.

Potrivit acesteia, la intrarea în Ambulatoriu fiecare pacient trebuie să poarte mască de protecţie, urmând să i se măsoare şi temperatura.

„La accesul în Ambulatoriu, se realizează triajul epidemiologic. Toate persoanele sunt obligate să completeze un formular tip, ca măsură de informare/siguranţă/prevenţie cu privire la noul coronavirus. De asemenea, la intrare se realizează dezinfecţia mâinilor, iar pacienţii sunt termometrizaţi. Pacienţii trebuie să poarte mască. Angajaţii ambulatoriului poartă echipamente de protecţie. În cazul în care există suspiciuni de infectare, pacientul în cauză este trimis pentru consultaţie în Unitatea de Primiri Urgenţe”, a mai spus Liliana Coldea.

De la începutul pandemiei şi până în prezent au mai avut loc consultaţii în Ambulatoriul SCJU, cu respectarea normelor de igienă şi de distanţare, însă nu pentru orice fel de afecţiune.

„Consultaţiile din Ambulatoriul SCJU Sibiu nu au fost oprite niciodată în integralitate. Conform Ordinului Comandantului Acţiunii, nr. 74.529 din 23 martie 2020 pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus), la nivelul unităţilor sanitare publice şi private, consultaţiile în Ambulatoriu au fost suspendate timp de 14 zile, cu excepţia specialităţilor Ortopedie, Radiologie, Diabet, Oncologie, Hematologie. Ulterior, Conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19 (…) activitatea din Ambulatoriul SCJU Sibiu a fost reluată cu program redus cu până la 50% comparativ cu luna februarie a anului curent. Ca urmare, au fost asigurate consultaţii medicale cu respectarea Ordinului menţionat, în intervalul orar 7,00-15,00, pentru toate specialităţilor medicale, cu excepţia Ambulatoriului de Stomatologie. Pentru specialităţile care deservesc bolnavi cronici cum ar fi diabet, hematologie, oncologie, nefrologie, gastroenterologie, psihiatrie, dermatologie, medicină internă, cardiologie, s-a practicat totodată şi telemedicina”, a arătat directorul SCJU Sibiu. AGERPRES