Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti şi Clusterul Imago-Mol au organizat prima ediţie a evenimentului SHIFT-HUB DemoDay @Bucuresti.

Demo Day este un concept de eveniment în care aplicaţii dezvoltate sau în curs de dezvoltare de companii de tip start-up sunt prezentate către posibili investitori şi public. În cadrul evenimentului, au fost prezentate mai multe aplicaţii dedicate pacienţilor, populaţiei sau profesioniştilor din sănătate.

* Aplicaţia CardiOnline – Reabilitare medicală la distanţă (Conf. dr. Ştefan Buşnatu)

Aplicaţia monitorizează pacienţii şi interacţiunea lor cu echipa medicală. Monitorizarea activităţii, calitatea somnului, semnele vitale (frecvenţa şi regularitatea ritmului cardiac, saturaţia) sunt colectate pe Smart Watch si monitorizate de medic.

* Aplicaţia MedRADAR

MedRadar este o aplicaţie mobilă gratuită, care permite pacienţilor să caute cu uşurinţă farmaciile din apropiere care au medicamentele căutate în stoc, asigurând accesul prompt la tratamentele esenţiale. Până în prezent, un număr de 5000 de persoane au downloadat şi folosesc aplicaţia.

* Aplicaţia My Info Band

My Info Band este un portofel medical portabil, partajabil, disponibil sub forma unui serviciu de tip abonament anual ce oferă posibilitatea încărcării, stocării şi accesării rapide a datelor personale şi medicale în caz de urgenţă la medic/spital. Un număr de 1200 de persoane folosesc aplicaţia, iar fondatorul ei a realizat un training personalului de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov pentru a o recunoaşte şi folosi.

* Aplicaţia Virtual Case Management

Aplicaţia de management virtual pentru bolile rare este un instrument online dedicat asistenţilor medicali comunitari pentru a susţine intervenţia lor asupra pacienţilor cu boli rare. Aplicaţia amcmsr.gov.ro monitorizează intervenţia asupra pacienţilor şi facilitează comunicarea cu centrele de expertiză.

„COPAC a adus în prim plan nevoia de a implica asociaţiile de pacienţi în dezvoltarea unor aplicaţii de la început, pentru ca acestea să fie centrate pe nevoi reale. De asemenea, considerăm că este important să contribuim pentru a crea o legătură solidă între universităţi, start-up-uri şi cetăţeni/pacienţi”, a spus Luminiţa Vâlcea, director executiv COPAC.

COPAC a organizat acest eveniment în cadrul proiectului SHIFT-HUB, care vizează crearea unui SMART HUB de inovare pan-european. SHIFT HUB este primul proiect cu finanţare HORIZON, implementat de o asociaţie de pacienţi, parte a unui consorţiu european.

La eveniment au participat reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, start-up-uri care dezvoltă tehnologie, industrie farmaceutică, medici, profesionişti din sănătate.