serv militar medical.jpgServiciul Medical Militar de Urgenţă al Ministerului Apărării Naţionale (S.M.M.U) a fost inaugurat, vineri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul ministerului, în prezenţa ministrului Gabriel Oprea.

”Ne mândrim cu faptul că armata României s-a angajat întotdeauna, operativ şi ferm, cu aeronave ale Forţelor Aeriene, la transportul pacienţilor aflaţi în stare gravă, în situaţii care necesitau intervenţii urgente şi de înaltă competenţă. Înfiinţarea Serviciului Medical Militar de Urgenţă, interconectat la sistemul naţional medical de urgenţă, porneşte de la o necesitate obiectivă, şi anume faptul că bunul cel mai de preţ, viaţa, este mai presus de orice efort sau interes. Activitatea specialiştilor militari, susţinută în plan teritorial de reţeaua spitalelor militare de urgenţă va creşte, cu siguranţă, valoarea întregului sistem medical românesc”, a declarat ministrul Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

Serviciul Medical Militar de Urgenţă a fost înfiinţat prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, pentru a răspunde unei necesităţi reale de realizare şi funcţionare a unei structuri specializate în anunţarea rapidă, intervenţia, acordarea primului ajutor calificat la faţa locului, transportul şi asistenţa medicală de urgenţă pentru personalul MApN aflat în misiune pe teritoriul naţional şi în marea liberă în limita razei tactice de acţiune a navelor militare, se mai arată în comunicat. S.M.M.U. va fi interconectat la sistemul naţional medical de urgenţă, putând fi alertat inclusiv prin apelarea numărului unic de apel de urgenţă 112.


Potrivit comunicatului de presă, concepţia de realizare a S.M.M.U. prevede mai multe etape care urmează să fie implementate până în luna mai 2011 – în prima etapă, au fost asigurate două elicoptere IAR-330 în configuraţie MEDEVAC, un avion AN-26 capabil să execute misiuni de evacuare aeromedicală, o ambulanţă şi două echipe medicale de urgenţă, precum şi Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central.

”Pentru atingerea capacităţii operaţionale proiectate, mijloacele S.M.M.U. se vor completa progresiv cu alte elicoptere echipate în configuraţie MEDEVAC, ambulanţe şi echipe de specialişti, iar în final se vor constitui şi vor fi acreditate Compartimentele de Primiri Urgenţe în cadrul tuturor spitalelor din reţeaua sanitară proprie a MApN. Fondurile necesare derulării proiectului S.M.M.U. vor fi asigurate din bugetul MApN, se mai precizează în comunicat. AGERPRES