Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Tulcea va relua până la finalul lunii iunie licitaţia pentru achiziţia a cinci şalupe medicalizate necesare preluării urgenţelor medicale din localităţile izolate ale Deltei.

Managerul interimar al SJA, Salah Kilo, a declarat că în anul 2019, Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul prealabil pentru această achiziţie estimată la 5,7 milioane de euro, iar în anul următor au început procedurile de licitaţie, însă tranzacţia a fost contestată de un ofertant.

„Anul acesta, Ministerul Sănătăţii ne-a comunicat că îşi menţine acordul prealabil în valoare de 28,56 milioane de lei şi pentru anul 2021, rămânând ca până la sfârşitul lunii iunie să demarăm din nou procedura de licitaţie pentru achiziţia celor 5 nave necesare”, a afirmat Salah Kilo.

El a mai spus că, în momentul de faţă, SJA funcţionează cu trei ambulanţe, dintre care una este în revizie. „Noi avem trei nave, dintre care una este în revizie, iar alta se tot strică. Dacă am avea cinci nave super-bune, am fi acoperiţi 100% în Delta Dunării, o zonă turistică”, a menţionat managerul SJA.

Potrivit acestuia, de mai mulţi ani, pentru a acoperi lipsa mijloacelor de intervenţie necesare, SJA apelează la Ambulanţa privată din judeţ. „Luna aceasta, Ministerul Sănătăţii ne-a alocat 300.000 de lei pentru achiziţia de echipamente medicale şi tehnice pentru buna desfăşurare a activităţii. SJA a hotărât ca din aceşti bani să achiziţioneze 50 de rucsacuri medicale, un manechin pentru simulare tehnici de naştere, un nebulizator profesional, precum şi tărgi cu mânere şi curele”, a mai precizat managerul SJA.

În momentul de faţă, SJA dispune de 174 de angajaţi, dintre care şase medici, 65 de asistenţi, 11 dispeceri, 70 de şoferi şi ambulanţieri, 14 lucrători TESA şi opt persoane angajate ca personal navigant.

SJA a început demersurile pentru angajarea a doi asistenţi şi a cinci ambulanţieri pentru staţiile din Tulcea, Măcin şi Babadag. În situaţii de urgenţe medicale deosebite, medicii tulceni apelează la sprijinul elicopterelor SMURD din Constanţa şi Galaţi. AGERPRES