Pacienții infectați cu HIV primesc în continuare tratamentul antiretroviral, au fost eliberate schemele pentru două luni, sunt programați pentru consulturi la secția de zi, toate acestea pentru ca, în pandemie, acestor pacienți să nu le lipsească serviciile medicale necesare, consultațiile și îngrijirea. Este situația prezentată de Șef lucrări dr. Florentina Dumitrescu, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, Craiova, într-un interviu pentru DespreHIV.ro.

Singura diferență: ”Nu mai putem asigura însă internarea în regim continuu pentru bolile asociate, dar îi îndrumăm spre alți colegi din spitale non-COVID, în funcție de suferința acută.”

 

Rezidenții, solicitați pentru sprijin

”Chiar dacă avem un program altfel, mult mai solicitant, pacienții infectați cu HIV beneficiază de consultații și îngrijire. Avem sprijin din partea colegilor rezidenți, din partea asistentelor de la secția de zi, asistenței sociale, psihologului, colegilor de alte specialități din cadrul secției de zi sau din spital”, a mai spus medicul.

Potrivit acestuia, pot exista interacțiuni medicamentoase între medicația antiretrovirală și medicația administrată pentru infecția cu SARS- CoV-2, dar medicii le verifică și aleg soluția optimă.

 

Vaccin gripal anual

Sezonul rece este asociat cu virozele respiratorii, în special, cu gripa sezonieră. Tocmai de aceea, mulți dintre pacienții infectați cu HIV se vaccinează anual antigripal, potrivit dr. Florentina Dumitrescu, ”toți știu că  trebuie să aplice măsurile de prevenție, care se suprapun, de fapt, peste cele recomandate pentru prevenirea infecției cu noul coronavirus.”

”În cazul apariției unor intercurențe respiratorii, pacienții pot apela la sfaturile noastre sau ale medicului de familie și pot veni la consultație, după programare telefonică, prin programări, încercând să evităm staționarea prelungită a pacienților în secție și întâlnirea mai multor pacienți”, a mai arătat medicul.