Secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc care deservesc pacienţii cu COVID-19 funcţionează la capacitate maximă, cele mai multe cazuri fiind grave, unitatea făcând publice regulile de vizitare a bolnavilor cu forme severe, conform ordinului Ministerului Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat de presă, vineri dimineaţă erau internaţi în SJU un număr de 62 pacienţi cu COVID-19, în contextul în care unitatea sanitară dispune de 68 de locuri în secţiile dedicate COVID-19.

De asemenea, toate cele şase locuri ATI-COVID sunt ocupate.

Medicii spitalului care îngrijesc pacienţii COVID-19 apreciază că în jur de 70% dintre cazuri sunt de formă gravă şi din ce în ce mai mulţi pacienţi necesită terapie intensivă.

„Pe lângă recomandarea vaccinului şi a respectării măsurilor de prevenţie, medicii sfătuiesc pe cei infectaţi cu SARS-CoV-2 să apeleze la ajutorul specialiştilor cât mai repede, dacă observă agravarea simptomelor”, se arată în comunicat.

Totodată, spitalul a făcut publice regulile de vizitare de către aparţinători a pacienţilor cu forma severă a bolii COVID-19, respectiv cu acordul medicului curant şi sunt supravegherea personalului unităţii sanitare.

„În Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc aparţinătorii pacienţilor îngrijiţi în compartimentul ATI-COVID trebuie să contacteze medicul curant dacă vor să beneficieze de această posibilitate. Medicul poate fi contactat la numărul de telefon al secţiei ATI: 0372 661158. În cazul în care medicul îşi dă acordul, stabilesc împreună o oră pentru efectuarea acestei vizite. La vizită, aparţinătorul va fi echipat şi însoţit în salon, iar după vizită va fi ajutat de către personalul spitalului la dezechiparea echipamentului de protecţie. Aparţinătorii pacienţilor care sunt îngrijiţi pe secţiile spitalului dedicate pacienţilor COVID-19 din clădirea de spital din Şumuleu vor fi asistaţi de către unul dintre psihologii spitalului, pe parcursul vizitei. Cei interesaţi se pot înscrie pentru vizită la numărul de telefon 0742 185661, zilnic, între orele 8,00-15,00. Vizitele pe aceste secţii se vor desfăşura zilnic, între orele 12,30-14,30. Vizitatorii trebuie să se echipeze şi aici şi vor fi asistaţi pe timpul vizitei”, se precizează în comunicatul de presă.

Sursa citată mai subliniază că aparţinătorilor li se va cere o declaraţie pe propria răspundere, care poate fi completată pe loc. AGERPRES