Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunţat că instituţia pe care o conduce a investit peste 40 de milioane de lei în modernizarea Secţiei Clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde deocamdată nu au acces pacienţii şi unde există un computer tomograf care nu este funcţional, deşi este nou.

„Ne aflăm la finalul unei investiţii care a presupus un efort amplu din partea întregii echipe formate din specialiştii Consiliului Judeţean Sibiu, constructori şi din medici şi personal medical. Împreună am trecut prin problemele generate de pandemie şi de criza de personal şi materiale din domeniul construcţiilor. Ne-am mobilizat, am găsit soluţii, iar astăzi suntem în fericita situaţie de a reda sistemului medical judeţean o clădire complet reabilitată, modernizată şi dotată cu echipamente de înaltă performanţă”, a declarat Daniela Cîmpean într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, CJ Sibiu a investit 40,26 milioane lei, din care 561.00 lei a reprezentat contribuţia Consiliului Judeţean Sibiu, restul fiind bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Directorul general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde a fost reabilitată Secţia de Neurologie, medicul Daniel Chelcea, a declarat că CT-ul nu este funcţional, din cauză că măsurătorile de la DSP au arătat că se pierd radiaţii.

„Nu este funcţional în momentul de faţă. S-au făcut măsurători din partea DSP-ului, s-au constatat nişte neconcordanţe, care sunt reparate. Urmează să solicităm din nou măsurătorile din partea Direcţiei de Sănătate Publică, urmând să înaintăm hârtiile către CNCAN”, a precizat Daniel Chelcea, în conferinţa de presă.

Chelcea susţine că Secţia de Neurologie va fi deschisă pentru pacienţi „săptămâna viitoare”, însă nu a putut preciza o dată exactă. Până când se vor rezolva problemele cu CT-ul din Secţia de Neurologie, pacienţii de aici vor beneficia de investigaţii la alt computer tomograf din spital, iar pentru aceasta vor fi transportaţi cu ambulanţa din clădirea Neurologiei în cea în care se află alt CT.

Neurologii sibieni susţin că au avut rezultate notabile în plan naţional şi internaţional, în ultimii ani. „În plan naţional şi internaţional, rezultatele neurologilor sibieni sunt notabile: terapie cu plasmafereză, începând cu anul 2017; două medalii de aur ale Societăţii Europene de AVC, conferite în anii 2019 şi 2020, pe linia raportării şi intervenţiei prin tromboliză în cazul accidentelor vasculare (cu peste 320 de intervenţii până în prezent); realizarea, în 2019, a Centrului Naţional de Coordonare pentru Scleroză Multiplă, ce a permis intervenţia asupra a 80 de tineri pacienţi; parcurgerea etapelor principale necesare intervenţiei în caz de AVC prin trombectomii, precum şi a unui viitor Centru de diagnostic al epilepsiei”, se arată într-un comunicat de presă. AGERPRES