Astarastoae_vasile_.jpgPreşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Municipiu Bucureşti, prof. dr. Vladimir Beliş, şi dr. Florin Chirculescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Medicilor, cer într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, primului ministru Emil Boc şi ministrului Sănătăţii, Atilla Cseke, să „resusciteze Sănătatea” înainte să-şi dea „ultima suflare”.

Semnatarii scrisorii spun că vina pentru situaţia în care s-a ajuns o poartă subfinanţarea sistemului sanitar.

„A ajuns ca subfinanţarea să facă parte din peisajul României, la fel ca cerşetorii pe lângă care trecem zilnic ignorându-i, la fel ca traficul haotic care ne stresează, dar care face parte din viaţa noastră. Actualul procent din PIB alocat Sănătăţii, pe lângă faptul că este jenant de mic, îl obligă pe medicul român să devină vrăjitor! Să facă din imposibil posibil, iar dacă nu poate, automat va fi considerat incompetent şi pus la zid de toată societatea. Nu cerem 12% din PIB, aşa cum au americanii, dar un procent decent tot s-ar putea aloca Sănătăţii româneşti. Ne-am umilit şi am cerşit în nenumarate rânduri, dar nici măcar un minimum de 7% pentru a subzista, nu am primit”, se arată în documentul amintit, dat publicităţii joi. Cei trei medici spun că în situaţia actuală ar rămâne o singură variantă, cea a plecării din ţară, dar, subliniază ei, „Ţara asta este şi a noastră, nu doar a Domniilor voastre”.


„Bunicii şi străbunicii noştri şi-au dat viaţa în razboaie pentru fiecare palmă de pamânt, iar noi acum să dăm bir cu fugiţii, pentru că cei aflaţi la Putere, de două decenii încoace, îşi bat joc de medicina românească? Nu vrem nici să ramânem aici să stingem lumina. Ceea ce ne dorim este atât de puţin şi totuşi atât de greu de realizat: să facem ceea ce ştim noi cel mai bine – Medicina. Aşa cum am învăţat, pe băncile şcolilor româneşti, aşa cum o fac şi colegii noştri europeni”, se arată în scrisoare.

Semnatarii scrisorii spun că pacienţii nu au nicio vină decât aceea că „s-au născut în ţara în care spitalele nu sunt dotate corespunzător. Şi nu vorbim de aparate medicale ultraperformante, ci de strictul necesar ca să putem pune un diagnostic corect, după cum am învăţat”. În scrisoare se mai arată între altele că celor „21 de milioane de români, care se împuţinează pe zi ce trece, nu le mai rămâne decât să se roage să trăiască mult şi bine, dar sănătoşi. În România poţi să fii oricum, numai bolnav nu! În orice caz, speranţele acum chiar nu-şi mai au rostul. Am sperat atâţia ani degeaba. Ne-am ales de multe ori cu legi strâmbe, pentru care a trebuit să luptăm din răsputeri să le îndreptăm”. Cei trei medici atrag atenţia guvernanţilor că „în sănătate nu merge cu jumătăţi de măsură”, ci „trebuie mers împreună, toate măsurile fiind integrate într-un sistem sanitar coerent, care să nu fie schimbat de la un ministru la altul” şi să privească cu responsabilitate asupra sistemului grav afectat pentru a salva medicina românească de la pieire. AGERPRES