Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a declarat, luni, într-o intervenție telefonică, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că ținta este ca în săptămâna de după Paște, în România să se facă, zilnic, până la 8.000 de teste pentru infecția cu COVID-19. Asta în condițiile în care autoritățile așteaptă ca vârful epidemiei de coronavirus să fie atins în țara noastră după Sărbătorile Pascale.

”În general, cu ocazia Sărbătorilor Pascale există o mobilitate mai mare a populației, greu de controlat. Noi am făcut nenumărate apeluri și am transmis nenumărate mesaje de a avea o altă atitudine cu ocazia acestor Sărbători Pascale din acest an. Inevitabil, în momentul în care se produc deplasări și crește frecvența contactelor interumare, ne așteptăm la o creștere a numărului de îmbolnăviri. Nu este de neglijat faptul că în etapa preliminară a sărbătorilor au venit în România un număr important de persoane din străinătate. Luând împreună aceste elemente, ne așteptăm să avem un vârf de infectați imediat după Paște”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătății.

În ceea ce privește capacitatea de testare, Horațiu Moldovan a precizat că în ultimele 24 de ore, în România s-au făcut aproape 5.000 de teste.

”Creșterea capacității de testare a fost o preocupare permanentă încă de la debutul epidemiei. Am plecat de la un singur laborator care realiza teste moleculare Real Time PCR, la Institutul «Matei Balș» din București. În acest moment, în România funcționează 43 de laboratoare care fac teste PCR. După informațiile pe care le am eu, sunt 57 de laboratoare capabile să facă teste, iar operaționale sunt 43.

 

Materialul integrla pe www.b1.ro.