Hidroelectrica este partenerul celei de-a doua ediții a proiectului „Echipament pentru Speranță”, desfășurat de Asociația pastel. Cei doi parteneri dotează cu aparate noi sala de kinetoterapie a Sanatoriului Balneoclimateric din Bușteni. Investiția vizează îmbunătățirea calității serviciilor de recuperare medicală pentru cei peste 1800 de copii care se tratează, anual, în acest sanatoriu.
Responsabilitatea socială reprezintă un aspect esențial, iar noi suntem hotărâți să împărtășim succesul nostru cu comunitatea. Având statutul de companie listată, simțim o responsabilitate sporită, iar recunoașterea noastră ca fiind cea mai puternică societate românească atestă capacitatea noastră reală de a aduce schimbări pozitive. Implicarea noastră în modernizarea sanatoriului nu se rezumă doar la achiziționarea de echipamente noi și îmbunătățirea tratamentelor oferite. Este și o promisiune fermă de a asigura siguranța copiilor și a medicilor, creând un mediu de lucru mai sigur și eficient. Pe termen lung, această inițiativă va deschide noi posibilități pentru tratarea, în condiții optime, a unui număr mai mare de pacienți, contribuind astfel la îmbunătățirea stării lor de sănătate”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
„Parteneriatul cu Hidroelectrica ne ajută să ne consolidăm misiunea #NicioLunăFărăOFaptăBună, prin care ne dorim să venim cu soluții pentru comunitățile care au nevoie de sprijin. Sănătatea este un sector în care ne implicăm activ și ne bucurăm că am reușit, în a doua ediție a proiectului „Echipament pentru Speranță”, să oferim Sanatoriului din Bușteni resurse care să-i ajute pe medici să-și desfășoare activitatea în condiții moderne, astfel încât tratamentele copiilor să devină mai eficiente.” – completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
„Asociația pastel și Hidroelectrica au făcut o donație esențială către secția noastră de recuperare psihomotorie a copiilor. Impactul acestei donații este profund și transformativ pentru micuții noștri pacienți. <Echipament pentru speranță> nu este doar o colecție de echipamente, ci o fereastră către speranță și progres pentru copiii noștri, care vor avea acces la terapii eficiente, într-un mediu prietenos, care îi va ajuta să-și recâștige mobilitatea, să-și întărească corpul și să-și îmbunătățească abilitățiile motorii. Împreună vom continua să deschidem noi căi către speranță și vindecare pentru fiecare suflețel care intră pe ușile Sanatoriului Balneoclimateric Bușteni” – spune Ec. Loghin Ioana Julieta, Manager Sanatoriul Balneoclimateric Bușteni, jud. Prahova.
Pe lângă echipamentele noi (biciclete, bănci de gimnastică, saltele, mingi medicinale, greutăți pentru încheieturi, jocuri de motricitate etc.), copiii de la Sanatoriu au avut parte și de alte surprize: voluntarii au pictat pereții sălii de kinetoterapie, pentru a fi un spațiu mai atractiv.
Despre Asociația pastel
Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.
Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.
Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.
Activ. În fiecare lună.
Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.