„LEDD – soluţia de diagnostic diferenţial în ecografia pulmonară” şi „Tully – asistentul inteligent de gestionare a emoţiilor” sunt cele două proiecte româneşti selectate în semifinala InnoStars Awards – programul EIT Health pentru start-up-urile în stadiu incipient din Europa Centrală, de Est şi de Sud.
InnoStars Awards este unul dintre cele mai competitive programe de accelerare ale EIT Health – reţeaua europeană de parteneriate public-private din domeniul inovaţiei în sănătate. Programul vizează start-up-urile aflate în fază incipientă (early stage) care au dezvoltat un prototip sau produs minim viabil.
În ediţia din acest an, numărul de echipe dornice să îmbunătăţească starea de bine şi confortul pacienţilor a crescut cu 47% faţă de ediţia de anul trecut. Dintre cele 15 echipe selectate, trei sunt din Italia, câte două provin din România, Spania, Portugalia şi Ungaria, iar Grecia, Polonia, Estonia şi Lituania vin fiecare cu câte o echipă.
Semifinaliştii vor primi 25.000 euro, investiţie de tip „smart money”, pentru training în afaceri şi mentorat din partea unor experţi de talie mondiala. Primele zece echipe, clasate din punct de vedere al performanţei, vor intra în etapa finală, unde vor avea ocazia să îşi prezinte proiectele în faţa juriului internaţional şi să câştige până la 25.000 euro pentru lansarea produsului sau serviciului pe piaţă.
„Fiecare ediţie a Premiilor InnoStars atrage soluţii de vârf din domeniile tehnologiei medicale, biotehnologiei sau sănătăţii digitale, care încearcă să răspundă la unele dintre cele mai mari provocări din domeniul medical, precum şi să îmbunătăţească calitatea vieţii pacienţilor”, a subliniat Tamas Bekasi, RIS Business Creation Manager la EIT Health InnoStars. „Acest lucru este evident în acest an la o scară şi mai mare decât în ediţiile precedente. Pandemia a stimulat apariţia de noi idei şi a motivat inovatorii să facă următorul pas”.
În ultimii cinci ani, programul InnoStars a ajutat zeci de echipe să avanseze de la stadiul de prototip la cel al lansării pe piaţă. Cele mai bune echipe au obţinut finanţare externă, a mai precizat Tamas Bekasi.
Proiectele româneşti semifinaliste la InnoStars Awards 2021 sunt:
- LEDD – Diagnosticul diferenţial în ecografia pulmonară este proiectul propus de start-up-ul AIMED, care doreşte să introducă o soluţie nouă, rapidă, non-invazivă, cu costuri reduse, disponibilă pe scară largă, pentru diagnosticul diferenţial al cancerului pulmonar şi al pneumopatiilor interstiţiale pulmonare. Soluţia e bazată pe procesarea ecografiei transtoracice şi algoritmi de inteligenţă artificială, şi poate fi folosita şi in etapa de monitorizare a pacienţilor pentru urmărirea evoluţiei afecţiunilor pulmonare.
- Tully – Asistentul inteligent pentru gestionarea emoţiilor ajută persoanele cu afecţiuni complexe să trăiască mai bine, îmbunătăţind modul în care îşi recunosc, monitorizează şi gestionează emoţiile. Viziunea proiectului este de a crea o gamă completă de suport psihologic automat pentru tulburările de integrare senzorială, de la afecţiuni specifice (ADHD, tulburare bipolară, autism) la afecţiuni generale, cum ar fi anxietatea sau depresia.
Pe lângă finanţare, câştigătorii vor avea acces la sprijinul şi conexiunile potenţialilor investitori sau colaboratori disponibili din reţelele EIT Health Investor Network, EIT Health Living Labs şi Test Beds. Pe lângă echipele din program, EIT Health va oferi mentorat în valoare de 4.000 euro pentru alte 20 de start-up-uri.