Organizația Salvaţi Copiii a dotat maternităţile şi secţiile de pediatrie din regiunea sud-est cu echipamente de peste 413.400 de euro, potrivit unui comunicat al acestei organizaţii.

Salvaţi Copiii România a accelerat, anul acesta, programul de dotare a maternităţilor şi secţiilor de pediatrie din regiunea sud-est cu echipamente medicale de peste 89.900 de euro. Rata medie a mortalităţii infantile în judeţele din regiunea sud-est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea) este de 6,6 la mie, potrivit „datelor semidefinitive” oferite de Institutul Naţional de Statistică.

În interiorul regiunii există „clivaje semnificative”. În judeţul Brăila, rata mortalităţii infantile a fost de 7,2 la mia de copii născuţi vii, în judeţul Buzău – 3,7 la mie, în judeţul Galaţi – 7,1 la mie, în judeţul Constanţa – 7,4 la mie, în judeţul Tulcea – 10,8 la mie, în judeţul Vrancea – 4,4 la mie.

În cei 11 ani de campanie, Salvaţi Copiii România a ajuns în regiunea sud-est a ţării cu peste 117 echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor şi pentru susţinerea tratamentului şi a intervenţiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice, precum Chirurgie, ORL sau ATI, în valoare de peste 413.400 de euro, la unităţile medicale din Brăila, Buzău, Constanţa, Mangalia, Medgidia, Constanţa, Galaţi, Târgu Bujor, Craiova, Tulcea, Adjud şi Focşani.

Principala cauză a mortalităţii infantile este prematuritatea, care înregistrează o creştere semnificativă în aproape toate ţările lumii. Copiii prematuri au mari şanse de supravieţuire şi recuperare, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziţie aparatură medicală adecvată unei intervenţii rapide.

De la debutul campaniei de reducere a mortalităţii infantile în România, Salvaţi Copiii a investit peste 6.800.000 de euro în dotarea a 102 unităţi medicale din toate judeţele cu 930 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea şi tratarea a peste 130.000 de copii.

O parte dintre aceste fonduri a fost colectată prin solidaritatea companiilor care au înţeles că sprijinirea maternităţilor din România este o prioritate socială.

Salvaţi Copiii lansează un apel către companiile din România să direcţioneze 20% din impozitul pe profit pentru dotarea cu echipamente performante a unităţilor medicale – a maternităţilor, secţiilor de neonatologie, ATI şi pediatrie. AGERPRES