Nouă unităţi medicale din Bucureşti primesc echipamente de protecţie şi 60 de termometre no touch, achiziţionate din fondul de urgenţă pentru spitale deschis de Salvaţi Copiii România.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, după procesarea solicitărilor primite de la medici, Maternitatea Polizu, Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, Maternitatea Giuleşti, Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic Malaxa, Maternitatea Cantacuzino, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Centrul de Urgenţe Stomatologice pentru Copiii din Bucureşti primesc echipamente şi aparatură medicală în valoare de 25.000 de euro.
Pentru a veni în sprijinul medicilor, au fost achiziţionate 60 de termometre no touch, echipamente de protecţie, o unitate de control completă pentru masă de reanimare, o sondă pentru ecografie şi un aparat de nebulizare.
Până în acest moment, 35 de unităţi medicale şi de îngrijire pacienţi şi 79 de cabinete de medicină de familie au primit echipamente de protecţie şi aparatură performantă. Peste 5.000 de cadre medicale au fost astfel sprijinite în lupta contra pandemiei cu 139.625 de echipamente şi materiale medicale.
În perioada următoare, Salvaţi Copiii România va continua echiparea spitalelor cu echipamente de protecţie şi aparatură medicală (ventilatoare, termometre no touch, aparate de dezinfectare, laringoscoape, videofibroscoape, nebulizatoare) pentru: Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – Neonatologie I, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – Neonatologie II, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca – Secţia ORL, Spitalul Grigore Alexandrescu – Secţia ORL, Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al INSMC Alessandrescu-Rusescu Bucureşti.
Până în prezent, au fost colectate fonduri totale în valoare de 605.525 de euro, din care 512.801 euro prin solidaritatea în principal a mai multor companii. De asemenea, suma de 92.724 de euro provine din donaţiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor.
Fondul de urgenţă pentru sprijinirea imediată a sistemului medical rămâne deschis, precizează Salvaţi Copiii. AGERPRES