Turismul de sănătate în România este o nişă realizată pe baza românilor care muncesc în străinătate, susţine preşedintele Asociaţiei Române de Sănătate Publică Orodentară (ARSPO), Corneliu Amariei, care a anunţat miercuri, la Tulcea, că România se înscrie în Platforma pentru o mai bună sănătate orodentară în Europa.
“România nu mai este atât de atractivă pentru turismul medical şi trebuie să recunoaştem că turiştii noştri erau români din Spania, Germania, Franţa şi Italia. Altfel stau lucrurile însă în Ungaria, care a transformat casele de vacanţă de la graniţa cu Austria în cabinete de stomatologie în care lucrează medicii din Budapesta cu costuri cu şase ori mai mici decât în Germania”, a declarat preşedintele ARSPO, Corneliu Amariei.
În opinia sa, statul trebuie să adopte o politică de stat pe termen lung în ceea ce priveşte finanţarea programelor de prevenţie în domeniul stomatologic şi să le asigure copiilor tratamentul stomatologic gratuit. “70% din copiii din Olanda nu au nicio carie, iar în România, nu cred că suntem sub 5%. Din acest punct de vedere, occidentalii spun despre noi că suntem o generaţie pierdută”, a afirmat preşedintele Amariei.
În ultimii 24 de ani, potrivit sursei, numărul medicilor stomatologi din România a crescut de şase ori, populaţia a scăzut cu 20-30%, iar numărul pacienţilor care-şi permit tratamente stomatologice este evaluat în prezent la circa 930.000. “Oamenii care-şi permit în România o asistenţă de calitate sunt sub 5%, adică circa 930.000. Împărţiţi-i la 18.000 de stomatologi şi veţi vedea că unui medic îi revin 52 de pacienţi care pot plăti. Nicăieri în lume nu se poate trăi într-o asemenea situaţie”, a declarat preşedintele ARSPO.
Potrivit sursei, dacă în urmă cu aproape opt ani, 4,3% din fondurile alocate pentru tratamente de Ministerul Sănătăţii reveneau tratamentelor stomatologice, iar anul trecut acest procent a fost de 0,17, pentru tratamentele stomatologice nu s-au mai alocat fonduri din cauza arieratelor înregistrate. “Platforma pentru o mai bună sănătate orodentară în Europa a sesizat că România este singura ţară din Europa care a tăiat fondurile pentru stomatologie, iar ediţia din acest an a Congresului internaţional ‘Medicina dentară între real şi virtual’ aduce nou prezenţa României în obiectivele acestei platforme”, a menţionat Corneliu Amariei.
La nivel european, potrivit sursei, stomatologia a beneficiat anul acesta de 73 de miliarde de euro, estimările pentru anul viitor vizând un buget pe acest domeniu pentru toate ţările europene în valoare de 93 de miliarde de euro.
Medici stomatologi din România şi străinătate participă, începând de miercuri, la cea de-a XII-a ediţie a Congresului internaţional ştiinţific “Medicina dentară între real şi virtual”, ale cărui lucrări se desfăşoară miercuri, la Tulcea, iar joi şi vineri, la Constanţa. Printre invitaţii acestei ediţii se află atât specialişti români, cât şi preşedintele asociaţiei profesionale din Spania, Mariano Sanchez Biarge, cât şi preşedintele Asociaţiei Europene de Sănătate Publică Orodentară, Kenneth Eaton care va prezenta joi, la Constanţa, lucrarea cu tema ‘Starea sănătăţii orale în Europa şi obiectivele sale pentru îmbunătăţire’. AGERPRES