Rodica MOLNAR, președintele ASCOTID Mureș și părintele unei tinere cu diabet zaharat de tip 1, a povestit la Ora Pacientului RoDiabet, cum a fost drumul ei de la primirea diagnosticului de diabet zaharat, până la momentul de astăzi, când a devenit vocea sutelor de copii cu diabet și ai părinților acestora în cadrul Asociației ASCOTID -Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetic Mureș și a celor din România.

”Vrei nu vrei, știi sau nu știi, trebuie să-ți asumi alături de copilul tău lupta de zi cu zi, lupta cu riscurile, cu necunoscutul, cu stresul, cu lipsurile și toate cele create de diabet.Dacă mă întorc în timp, pot să spun că a fost o perioadă extrem de grea, cea începută pentru mine în urmă cu 16 ani jumătate. Era o perioadă când ne bazam mai mult pe intuiție și un pen de insulină și aveam prea puține informații. Am încercat să experimentăm foarte multe lucruri, să le tatonăm și cumva să ne împărțim responsabilitățile”, a declarat Rodica Molnar în deschiderea întâlnirii RoDiabet Ora Pacientului din 9 decembrie 2021.

Dificultăți după aflarea diagnosticului de diabet

”La vremea aceea nici nu știam că există psihologi care ne-ar putea ajuta să depășim această barieră psihologică, pentru că în clipa în care am primit acest diagnostic  n-am știut cum  să reacționez și tendința a fost de a nega acest diagnostic, pentru că mi se părea nedrept”, a povestit Rodica MOLNAR.

Experiența grea pe care a avut-o alături de fiica sa a încurajat-o pe Rodica să pună bazele unei asociații de pacienți care să vină în sprijinul părinților care au copii și tineri cu diabet, să învețe unii de la ceilalți, să se susțină și să împărășească din experiența sa. ”A fost o perioadă extrem de grea și, din acest motiv, mi-am dat seama că este important să relaționez cu alte familii care au aceeași problemă ca și mine și că viața de fapt nu ne-a învins, ci ne-a făcut mai puternici. Ne-am dorit să împărtășim experiența fiecăruia și să învățăm unii de la alții și așa a luat naștere Asociația ASCOTID, care a devenit o voce a pacienților”, declară ea.

 Suntem pacienți europeni cu drepturi egale

După înființarea asociației, Rodica Molnar a continuat proiectele și lupta pentru schimbarea legislației și obținerea de fonduri și tehnologie care să sprijine famiilile în care trăiesc copii cu diabet, iar lucrurile s-au schimbat în bine. ”S-au schimbat pentru că pacienții la rândul nostru am vorbit și am fost auziți. Cred că parteneriatul între medici și pacienți, frontul nostru comun a ajutat autoritățile să înțeleagă, de ce avem nevoie să introducem tehnologiile, de ce să introducem sisteme de monitorizare care îi ajută pe părinți să-și monitorizează de la distanță copilul și să nu mai aibă fluctuații și să trăiască normal. Toate aceste lucruri ne-au ajutat foarte mult să credem că suntem pacienți europeni, că avem și noi dreptul să trăim ca și ceilalți europeni”, a declarat Rodica Molnar în încheierea intervenției sale.

 

Despre Ora Pacientului RoDiabet

Ora Pacientului RoDiabet este o inițiativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieAstra ZenecaBoehringer Ingelheim, Dahna, LiamedMedtronic, Novo Nordisk.  

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: gestionarea corectă a diabetul în timpul pandemiei și pregătirea de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipoglicemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet. În 9 decembrie 2021 a avut loc întâlnirea cu numărul 19, care a abordat tema: Familia și Diabetul.

RoDiabet este o comunitate administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +130 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici