rezidenti.jpgMedicii rezidenţi care vor absolvi unul dintre modulele de specialitate din cadrul rezidenţiatului vor putea profesa în cadrul acelei specializări, a declarat vineri, la Piatra Neamţ, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu.

„Avem un proiect de lege privind rezidenţiatul. Dăm posibilitatea ca medicului care absolvă un modul de specialitate în cadrul rezidenţiatului Colegiul Medicilor să îi dea liberă practică şi să se poată angaja, să dea consultaţii pe acea specialitate. Se integrează mai uşor în spital, ia şi nişte bani, are capacitatea să stea mult mai mult cu pacientul, care înseamnă experienţă, iar la finalul rezidenţiatului vom avea un medic cu experienţă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Eugen Nicolaescu a fost prezent, vineri, la Piatra Neamţ, la invitaţia preşedintelui CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, pentru a inaugura secţia nouă de maternitate a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, o investiţie de 3 milioane de euro. AGERPRES