Rețeaua de sănătate REGINA MARIA continuă dezvoltarea la nivel național, prin lansarea primei policlinici private de pediatrie din Craiova – Policlinica Universității. Cu o investiție de jumatate de milion de euro, noua clinică este localizată central, în proximitatea Universității Craiova.

Expansiunea rețelei de sănătate în Oltenia urmează o  strategie de leadership în servicii de sănătate la nivel local, cu investiții în calitatea actului medical.

De la deschiderea primei clinici Regina Maria din Craiova, rețeaua de sănătate a realizat investiții de peste 2,2 milioane euro în tehnică, echipamente și aparatură de ultimă generație. Aceste investiții au facilitat accesul la consultații, investigații, analize medicale, servicii de medicina muncii celor aproape 100.000 de pacienți care au apelat la seviciile rețelei doar în ultimul an, 13.000 fiind posesori de abonamente. Rețeaua estimează ca în primul an de la deschidere să ofere servicii medicale pentru 50.000 de locuitori ai Craiovei și ai orașelor din regiune.

Policlinica Universității Regina Maria are o suprafață de 410 mp, dispune de 12 cabinete, dintre care 7 cabinete de pediatrie, 2 cabinete medicale de obstetrică-ginecologie, 2 cabinete de recoltare, o sală de tratament, acoperind o gamă de peste 14 specialități medicale. Policlinica are o echipă formată din 23 de medici.

„Suntem bucuroși să deschidem prima policlinică de pediatrie din Craiova, un loc cu medici mari atât pentru cei mici, cât și pentru mamele lor. Continuăm astfel seria de investiții locale, începută în 2014, odată cu lansarea primei policlinici Regina Maria din Craiova și susținută în 2016 de preluarea Centrului Medical Helios. Avem certitudinea că experiența profesională a echipei de medici și dotarea policlinicii Universității vor transforma noul centru într-un reper de performanță pentru regiune”, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Reţeaua de sănătate Regina Maria reunește peste 5.000 de angajați și colaboratori în cele 47 de locații proprii din Bucureşti şi din ţară. Are un portofoliu de peste 2,2 milioane de pacienți, peste 490.000 de abonamente medicale. Rețeaua are 47 de locații proprii, 5 spitale, 4 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 18 centre de imagistică, 21 laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 290 de policlinici partenere în țară.