Într-o ceremonie desfășurată la data de 16 aprilie, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul universității, a fost distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași.

Decizia de acordare a titlului a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Iași în ședința din 27 martie, reflectând recunoașterea contribuțiilor semnificative în promovarea excelenței academice și a cercetării medicale, se arată pe news.umfiasi.ro.

Primarul Mihai Chirica, în prezența comunității universitare a UMF Iași, a înmânat personal distincția, marcând „colaborarea strânsă dintre universitate și administrația locală”.