Proiectul Digital Therapy for Autism – ABA prin VR pentru integrarea copiilor cu autism în societate este acum funcțional în cele două centre Autism Voice din București. Peste 170 de copii cu vârsta de peste 4 ani vor avea acces la cea mai modernă formă de tehnologie în terapie ABA pentru integrare socială. Proiectul este finanțat prin programul RO SMART – Țara lui Andrei al OMV Petrom.
Acum, dupa opt luni de zile de muncă, dezvoltarea lui s-a finalizat, acum este in etapa de implementare, iar la finalul anului va putea fi publicat si primul studiu de cercetare din Romania privind eficacitatea tehnologiei de VR in recuperarea copiilor cu autism.

Digital Therapy for Autism propune să îmbunătățească recuperarea și integrarea copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare prin digitalizarea și transpunerea în realitate virtuală (VR) a terapiei ABA (Applied Behavior Analisys) aplicate acestora. Prin această tehnologie, atât specialiștii în terapie ABA, cât și copiii și familiile acestora nu vor mai avea obstacole în ceea ce privește expunerea la medii, stimuli sau situații sociale noi. Realitatea virtuală poate crea cu 50% mai puțin efort orice situație, stimul sau experiență necesare pentru recuperarea copilului cu tulburări.

Pentru acest proiect, partenerii de la Ideologiq România, compania care s-a ocupat de soluția tehnică a proiectului, a dezvoltat și produs cinci experiențe interactive de realitate virtuală și șase kit-uri de realitate virtuală. Din cele cinci experiențe create, două au componente de interactivitate și trei sunt pe model recompensă. Concret, copiii trebuie să parcurgă cu succes primele două experiențe de interactivitate, pentru ca ulterior să aibă acces și la experiențele care îi recompensează.

Toate detaliile despre proiect se pot citi AICI.