Președintele rus Vladimir Putin a discutat cu Angela Merkel posibilitatea unei „producții comune de vaccinuri” împotriva coronavirusului, au anunțat oficialii de la Kremlin, în timp ce Moscova încearcă să își mărească capacitățile în acest domeniu.

Într-o conversație telefonică, cei doi șefi de stat au abordat „chestiuni de cooperare în lupta împotriva pandemiei Covid-19” și „s-a pus accentul pe posibilele perspective ale producerii în comun a vaccinurilor”, arată un comunicat de presă de la Kremlin. „S-a convenit continuarea contactelor pe această temă între Ministerele Sănătății și alte structuri specializate din cele două țări”.
Potrivit aceleiași surse, Vladimir Putin și Angela Merkel au discutat și despre soluționarea conflictului dintre forțele de la Kiev și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, în mare parte înghețat de la semnarea acordurilor de pace în 2015, dar a cărui componentă politică este încă în impas.
Materialul integral pe www.smartradio.ro