protest bt.jpgAproximativ 100 de cadre medicale de la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie din Botoşani au întrerupt, joi dimineaţă, activitatea, în semn de protest faţă de intenţia Ministerului Sănătăţii de reducere a numărului de paturi.

Medicii şi asistenţii medicali susţin că o reducere a numărului de paturi ar presupune atât reducerea calităţii actului medical, cât şi concedierea unui număr important de salariaţi. Protestul survine la scurt timp după ce autorităţile sanitare au anunţat că numărul de paturi de la Maternitatea din Botoşani se va reduce de la 295, cât este în prezent, la 175.

„Medicii ar urma să ajungă în situaţia de a nu-şi trata corect pacienţii. Un tratament corect înseamnă şi timpul afectat acestui tratament. Copiii ar fi externaţi mai devreme şi atunci s-ar înmulţi cazurile de malpraxis, pentru că un tratament nu înseamnă numai prescrierea lui, ci şi supravegherea lui. Or, o pacientă externată înainte de vreme nu poate fi supravegheată”, a afirmat medicul Rodica Tănăsache. Medicii susţin că Maternitatea din Botoşani este una dintre cele mai bune maternităţi din ţară, iar o măsură de reducere de paturi i-ar afecta puternic activitatea. „Reducerea paturilor înseamnă ca o treime din personalul Maternităţii să dispară”, a declarat medicul Codruţa Pleşca. AGERPRES