Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor propune infiintarea Consiliului pentru Protectia Drepturilor Pacientului, organism care trebuie sa suplineasca lipsa unei institutii in sprijinul pacientilor din Romania, a afirmat presedintele asociatiei, Vasile Barbu.
“Consiliul ar urma sa aiba trei atribute principale: sa-i sanctioneze pe cei care incalca drepturile pacientilor, sa-i informeze pe cetateni despre drepturile pe care le au atunci cand solicita asistenta medicala, dar si sa centralizeze disfunctionalitatile din sistemul de sanatate”, a declarat Vasile Barbu.
El este de parere ca infiintarea Consiliului pentru Protectia Drepturilor Pacientului reprezinta o necesitate pentru bunul mers al sistemului de sanatate in Romania si ca, in prezent, “pacientul nu este reprezentat la nivel institutional in fata sistemului de sanatate”.
Pacientul, ca si contribuabil sau beneficiar al unor drepturi speciale, nu are posibilitatea sa participe nici macar consultativ la negocierea unor contracte privind furnizarea de produse si servicii de sanatate si nu poate controla respectarea drepturilor sale prevazute de lege, sustine Barbu.