Spitalul Clinic Judeţean Mureş a anunţat, luni, că a fost desemnat „Spitalul Anului 2022”, în cadrul competiţiei Romanian Healthcare Awards, cu proiectul „Lucrări de construcţii, reabilitare energetică şi lucrări conexe la Secţia Oncologie”, o investiţie în valoare totală de peste 30 de milioane de lei.

„Era nevoie de acest proiect, iar noi am reuşit să realizăm o investiţie de 30 de milioane de lei, care a inclus şi construirea unui buncăr şi dotarea cu aparatură de înaltă performanţă pentru radioterapie. La această idee au contribuit Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Mureş şi am dovedit că, acolo unde există voinţă, se pot realiza lucruri extraordinare. Aş vrea să dedic acest premiu pacienţilor care vor beneficia de tratament în această clinică precum şi întregului personal al Spitalului Clinic Judeţean Mureş care, chiar şi în anii de pandemie, când am fost nominalizat ca spital suport COVID, a reuşit să mute 3 secţii şi să construiască ceea ce se numeşte acum Secţia Clinică Oncologie Medicală şi Radioterapie”, a arătat managerul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, dr. Ovidiu Gîrbovan, într-un comunicat de presă.

Potrivit conducerii SCJ Mureş, aplicaţiile celor 7 categorii ale competiţiei din acest an au fost evaluate de 27 de membri ai juriului din România, Bulgaria, Franţa, Republica Moldova, Norvegia, Belgia, Irlanda şi Marea Britanie.

„Premiile au fost decernate în cadrul ceremoniei care a avut loc pe 16 decembrie 2022, la JW Marriott Grand Hotel din Bucureşti. Alături de Spitalul Clinic Judeţean Mureş, pe lista finaliştilor este Centrul Medical Transilvania, cu proiectul ‘Spitalul Transilvania’, Spitalul de Boli Cronice Smeeni, cu proiectul ‘Spitalul Smeeni – Spitalul Comunităţii’ şi Spitalul Municipal Vatra Dornei, cu proiectul ‘Creşterea capacităţii instituţionale pentru dezvoltarea naţională coordonată a îngrijirilor paliative şi îngrijirilor la domiciliu’ „, a subliniat managerul SCJ Mureş.

Romanian Healthcare Awards este prima şi cea mai amplă competiţie cu juriu internaţional dedicată medicilor, echipelor medicale şi spitalelor din România, eveniment de recunoaştere a inovaţiei şi a excelenţei din domeniul sănătăţii, care îşi propune să identifice şi să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc, reuşitele individuale şi de echipă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a inaugurat, la începutul lunii decembrie, noul laborator de radioterapie al Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, în valoare totală de peste 18 milioane lei, în cadrul proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – îmbunătăţirea Eficienţei Sistemului Sanitar, finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acesta făcând parte din proiectul premiat. AGERPRES