Mai mulţi parlamentari de la PNL propun, printr-un proiect de lege depus la Parlament, declararea cabinetelor de medicină de familie, precum şi a punctelor de lucru ale acestora drept unităţi sanitare de utilitate publică, menţionând că, în acest fel, autorităţile administraţiei publice locale vor putea decide darea în folosinţă gratuită a spaţiilor aflate în proprietatea publică pentru funcţionarea acestor cabinete.

Propunerea legislativă, iniţiată de 33 de deputaţi şi senatori liberali, completează în acest sens Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

„Asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, unitate sanitară de utilitate publică”, prevede proiectul.

De asemenea, actul normativ stabileşte şi ca punctele de lucru ale cabinetelor de medicină de familie să aibă statutul de utilitate publică.

„Medicina primară asigurată prin reţeaua de cabinete medicale de familie reprezintă primul contact al populaţiei cu sistemul sanitar, atât pentru diagnosticarea şi tratarea unor boli, cât şi pentru realizarea examenelor medicale preventive. La nivelul anului 2021, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcţionat în mediul urban (6,3 mii cabinete, comparativ cu 4,1 mii în mediul rural). În mediul rural, unui cabinet de medicină de familie i-au revenit de 1,3 ori mai mulţi locuitori, comparativ cu un cabinet din mediul urban”, arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Aceştia au arătat că „medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează şi integrează serviciile medicale furnizate pacienţilor de către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate şi asigură accesul în sistemul sanitar pentru pacienţii săi, la nivelurile de competenţă cele mai adecvate nevoilor acestora”.

„Deşi art. 74 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede posibilitatea acordării de către autorităţile administraţiei publice locale de facilităţi şi stimulente aferente instalării unui medic, înfiinţării şi funcţionării cabinetului de medicină de familie, s-a semnalat imposibilitatea încheierii cu medicii de familie a unor contracte de comodat – dare de folosinţă gratuită a spaţiilor de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţie de cabinet de medicină de familie”, mai menţionează iniţiatorii.

Ei au susţinut că, „deoarece, spre deosebire de spitale, cabinetele de familie nu sunt declarate prin lege unităţi de utilitate publică, autorităţile administraţiei publice locale se află în imposibilitatea de a decide, în condiţiile legii, darea în folosinţă gratuită a spaţiilor aflate în proprietatea publică, domeniul public, deşi există astfel de proiecte asumate de administraţia publică locală pentru a facilita accesul cetăţenilor la asistenţa medicală primară”.

Potrivit acestora, comunitatea, prin autorităţile administraţiei publice locale, trebuie să dispună de pârghiile legislative necesare pentru a hotărî în cadrul forului deliberativ tipurile şi facilităţile pe care le poate acorda cabinetului de medicină de familie.

„În contextul statistic deosebit de îngrijorător care arată lipsa asistenţei medicale primare în multe unităţi administrativ-teritoriale din mediul rural, scăderea constantă a numărului cabinetelor de medicină de familie şi creşterea corelativă a numărului de pacienţi arondaţi unui medic de familie, având în vedere importanţa strategică a asistenţei medicale primare, propunem completarea art. 63 şi modificarea alin. 2 al art. 75 din Legea 96/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în sensul declarării cabinetului de medicină de familie ca unitate sanitară de utilitate publică. De asemenea, propunem ca statutul de utilitate publică să fie acordat şi punctelor de lucru ale cabinetelor de medicină de familie”, au menţionat iniţiatorii.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional. AGERPRES