UMFCD Accel – primul program de accelerare digitală inițiat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București împreună cu Institutul de Excelență în Antreprenoriat, cu sprijinul financiar al Johnson & Johnson și AstraZeneca a ajuns la etapa finală, Demo Day, în cadrul primei sale ediții.
După ce mentorii și boardul științific au accelerat procesul de transformare a planului de afaceri pentru cele mai valoroase 10 proiecte, următorul pas va fi cel de prezentare și jurizare în cadrul evenimentului Demo Day – în faţa partenerilor, a investitorilor, oamenilor de afaceri – a proiectelor la care au lucrat până în prezent participanții.
Accesul la evenimentul ce va avea loc pe 10.06.2021 în Palatul Facultății de Medicină, va fi restricționat la echipele participante, organizatori, invitații speciali și jurații, pentru a respecta toate măsurile de distanțare socială însă dacă totul se desfășoară conform pregătirilor, punct de vedere tehnic, întregul eveniment va fi difuzat și online, pe pagina oficială de facebook a CieH UMFCD https://www.facebook.com/CieHUMFCD începând cu ora 18:00.
Agenda Demo Day
Locație: Palatul Facultății de Medicină (cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială) Bulevardul Eroii Sanitari nr 8, Amfiteatrul George Emil Palade
Moderator: Diana Ciobănete
18:00 – 18:05 Cuvânt de deschidere Prof. Dr. Viorel Jinga – Rector UMF Carol Davila
18:05- 18:10 Conf. Univ. Dr. Loreta Păun- Consilier Prezidențial
18:10-18:15 Prof Univ Dr. Cătălin Cîrstoiu – Decan Facultate Medicină
18:15 – 18:20 Matei Dumitrescu – Președinte idEA
18:20 – 18:30 Prezentare format eveniment și juriu
18:30 – 19:25 Pitching echipe
19:25 – 19:45 Deliberare juriu / Networking
19:45- 19:55 Anunțare câștigători
19:55 – 20:00 Finalul festivității
Juriu va fi format din:
Răzvan Hainăroșie – Conf. Univ. Dr. UMF Carol Davila, Vicepreședinte FIES
Ștefan Busnatu – Coordonator CieH – UMFCD
Georgiana Coșoveanu- Governmental & Corporate Affairs, Janssen Pharmaceutical Companies of Johnson & Johnson
Gabriela Teodorescu – Medical Affairs Director AstraZeneca Romania & CEEBA
George Sârbu – Community Manager, Innovation Labs
Alexandru Bogdan – RocaX
Cristian Negruțiu – Sparking capital
Daniela Aldescu – Smart impact capital
Dragoș Nicolaescu – Angel investor
UMFCD Accel este un program de accelerare și mentorat pentru studenții și absolvenții Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București care au o idee și vor să o dezvolte într-un startup în domeniul eHealth.