La Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi este implementat, până la finalul lunii octombrie 2022, un proiect ce vizează „Recuperarea eficientă a pacientului COVID-19 – REPCOV”.

Proiectul este derulat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific 9.1: Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Primarul Mihai Chirica a declarat că prin acest nou proiect cu finanţare europeană derulat de Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, calitatea actului medical se va îmbunătăţi şi mai mult. „Cred că putem avea cu toţii cel puţin două motive de mândrie: fiindcă ne vom putea apăra mai bine în faţa pandemiei, dar şi pentru că Iaşiul atrage în continuare importante fonduri europene. Sănătatea este una dintre priorităţile noastre, mai ales în această perioadă, astfel că aceasta este doar una dintre investiţiile cu fonduri europene, dar şi locale de care va beneficia sistemul medical ieşean”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a proiectului este de 4,25 milioane de euro, fonduri din care Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi va achiziţiona echipamente de protecţie, materiale sanitare, substanţe dezinfectante, echipamente de dezinfecţie şi sterilizare a aerului, medicamente, paturi şi aparatură modernă specifică, inclusiv pentru creşterea capacităţii de îngrijire în secţiile ATI.

Dotarea cu materiale de protecţie şi aparatură medicală asigură resursele necesare acordării de asistenţă medicală în condiţii de siguranţă, protejării pacienţilor şi personalului şi creşterii nivelului de calitate a serviciilor medicale oferite de Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi. AGERPRES