“Deficitul de diametru transversal al osului maxilar reprezintă o problemă importantă a chirurgiei orale și maxilofaciale, a ortodonției, deoarece aduce o serie de prejudicii importante pacienților și drept consecință o scădere uneori dramatică a calității vieții. Un maxilar semnificativ mai îngust va face ca forțele de masticație să fie semnificativ diminuate și atunci, evident, confortul alimentar este mai redus. O dimensiune mai mică decât normalul al diametrului transversal conduce la o dimensiune semnificativ mai mică a maxilarului obișnuit, iar aspectul estetic este influențat. Cel mai neplăcut este faptul că odată cu diametrul maxilarului mai redus apare un volum redus al căilor aeriene superioare, iar pacienții respiră mai dificil pe nas, uneori aproape deloc, ceea ce conduce la modificări la nivelul cavității orale și la nivelul esteticii faciale”, a declarat Prof. Univ. Dr. Victor-Vlad Costan, medic primar în Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, Șef Departament Chirurgie – Facultatea de Medicina Dentară, Universitatea de Medicina și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, în cadrul webinarului multidisciplinar Ora specialistului – Chirurgie maxilo-facială. Acest webinar, găzduit pe 22 mai de platforma EventsMax.ro, a avut ca temă „Expansiunea maxilară rapidă asistată chirurgical”.

“Diferența între un pacient luat în evidență la o vârstă fragedă, în timpul copilăriei, și un pacient care este observat ceva mai târziu este foarte mare. Diferența constă în abordarea ortopedică, deci fără sângerare, cu un disconfort relativ mic din partea pacientului, față de un pacient care nu a fost observat la timp și ajunge să necesite o intervenție chirurgicală. Astfel, rolul medicului stomatolog este unul extrem de important în acest caz, deoarece această afecțiune este mult mai frecventă decât ne-am aștepta. Pe de altă parte, surprinsă în timp util, afecțiunea tratată corect ortopedic, nu numai că este mai puțin traumatizantă pentru pacient, dar în același timp permite o dezvoltare armonioasă a feței în general. Pe de altă parte, o oxigenare corectă a creierului la vârsta copilăriei are un efect foarte important în dezvoltarea intelectuală a copilului”, a explicat în cadrul webinarului Prof. Univ. Dr. Victor Costan.

“Pe lângă tulburările funcționale amintite, odată cu rezolvarea acestui deficit transversal de maxilar se îmbunătățește semnificativ și o componentă estetică. Pacienții cu deficit transversal maxilar au un aspect facial uneori aplatizat, inestetic, și din față, cât și din profil. Care este vârsta la care o astfel de anomalie este relativ ușor de observat? Și când ar trebui luată în observație medicală? Ce trebuie să atragă atenția, în primul rând, este respirația orală: pacientul respiră cu gura deschisă. Încetățenit este faptul că pacienții au polipi, vegetații adenoide, tot felul de tulburări care în mod evident nu pot fi negate. Sunt foarte multe situațiile în care există o asociere între un deficit de creștere al maxilarului și aceste vegetații adenoide. Ele de fapt adesea se potențează una pe alta, pentru că o respirație orală a pacientului va contribui suplimentar la o limitare a dezvoltării maxilarului și la o dezvoltare adesea semnificativ mai mare a mandibulei în raport cu maxilarul”, a spus, la rândul său, Dr. Cristian Drochioi – Medic primar chirurgie OMF la Spitalul Clinic Militar de Urgențe “Iacob Czihac” Iași, Șef Lucrări UMF ”Grigore T. Popa” Iași, invitatul special al acestui webinar.

În cadrul webinarului s-a discutat despre importanța abordării deficitului maxilarului și a anomaliilor asociate, cu accent pe diagnosticarea și tratamentul precoce, în special la copii. Au fost prezentate, de asemenea, tehnici chirurgicale pentru corectarea anomaliilor transversale și s-a subliniat importanța unei abordări multidisciplinare. A fost evidențiată și nevoia unei monitorizări dentare atente, folosirea tehnologiilor digitale pentru o diagnosticare precisă și au fost menționate potențialele complicații ale anumitor dispozitive ortodontice.

S-a explicat, de asemenea, necesitatea folosirii dispozitivelor ortodontice neinvazive, precum expandoarele palatine, pentru a corecta deficitele transversale și pentru a susține creșterea maxilarului. Prof. Dr. Victor Costan a subliniat rolul ortodontului în decizia privind necesitatea tratamentului și a recomandat utilizarea măsurătorilor digitale. El a menționat de asemenea importanța creării zonelor cu cea mai mică rezistență și utilizarea tehnicilor chirurgicale pentru corectarea deficiențelor transversale. De asemenea, a explicat principiul osteogenezei de distracție a lui Ilisarov, care implică decompresia rapidă a maxilarului pentru corectarea deficitelor transversale.

Ambii invitați ai webinarului au subliniat importanța avertizării pacienților despre problemele potențiale care pot apărea în cursul intervenției chirurgicale, pentru a-și gestiona așteptările și pentru a minimiza panica. De asemenea, s-a pus accent pe necesitatea monitorizării permanente a pacientului pentru prevenirea acestor complicații.

Prof. Dr. Victor-Vlad Costan a realizat o prezentare detaliată a tehnicii chirurgicale de disjuncție maxilară, subliniind eficiența ei în corectarea deficitelor transversale și îmbunătățirea aspectelor funcționale și estetice ale feței. El a subliniat importanța colaborării strânse între ortodonți și chirurgi pentru asigurarea unui rezultat de succes.

Webinarul multidisciplinar Ora specialistului – Chirurgie maxilo-facială cu tema „Expansiunea maxilară rapidă asistată chirurgical” a fost organizat pe 22 mai de EventsMax.ro, platforma Oameni și Companii dedicată evenimentelor business și profesionale, cu suportul MedicalManager.ro.

Înregistrarea completă a webinarului poate fi urmărită aici: https://fb.watch/sfosbZi5zU/