”Nu putem pune în pericol viața pacienților cronici!”, a fost avertismentul prof. univ. dr. Florian Bodog, membru al Comisiei de Sănătate din Senat și fost ministru al Sănătății, chestionat de MedicalManager.ro, în legătură cu efectele ordinului nr. 74553/ 07.04.2020, semnat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Acesta prevede că, „pe toată durata stării de urgență, sunt suspendate internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate din toate unitățile sanitare cu paturi publice și private, precum și consultații și tratamente, care pot fi programate sau sunt programabile în toate structuriile ambulatorii, atât publice cât și private”.

 

Ambulatoriile de specialitate, publice sau private, trebuie să funcționeze

”Din păcate, epidemia de coronavirus nu întrerupe mersul și evoluția bolilor cronice și eu cred că orice astfel de decizie poate pune în pericol viața pacienților cu boli cronice, a celor cu hepatite, cu afecțiuni cardiovasculare, cu insuficiență renală și orice altă afecțiune cronică, ce necesită monitorizarea atentă a medicului specialist. Trebuie găsită o soluție pentru ca sistemul medical, la fel ca și economia, să nu se oprească, iar ambulatoriile de specialitate, de stat sau private, trebuie să funcționeze. Și ar trebui să fie lăsat la latitudinea autorităților locale, respectiv a structurilor pentru situații de urgență, constituite la nivel județean, să stabilească gradul în care se diminuează sau se modifică numărul de servicii medicale, care se acordă pentru pacienții cronici”, a explicat senatorul Bodog.

Potrivit acestuia, în zonele în care nu sunt probleme speciale, de tip Suceava, unde este nevoie de absolut tot personalul medical în Spitalul Județean, lucru indiscutabil, trebuie adaptate soluții, în funcție de specific și de evoluția pandemiei. ”Cu siguranță însă, nu trebuie întreruptă, niciun moment, asistența medicală acordată pacienților cronici, pentru că îi punem în pericol!”, a adăugat medicul.

 

Ordinul trebuie reformulat, mai bine explicat

În opinia lui Bodog, ordinul trebuie reformulat, trebuie dată mai multă autonomie fiecărei administrații locale sau trebuie mai bine explicat. ”Dacă nu s-a dorit ceea ce scrie în el, pentru că, dacă îl citești cuvânt cu cuvânt, acolo scrie că nu mai poți să faci decât urgențe și în ambulatoriu, deci atunci care este diferența între serviciu de urgență și ambulatoriul de specialitate?! Care este rolul ambulatoriului?! Atunci, hai să le desființăm, nu? Dar cine tratează atunci pacienții cronici? Că medicii de familie sunt copleșiți, ei, oricum, scriu rețetele pacienților cronici. Dar ce facem cu cazurile care necesită reevaluare, pentru a-i face rețeta, a-i adapta tratamentul? Sunt pacienți care acum sunt descoperiți cu diabet sau cu afecțiuni cardiovasculare și au nevoie de consult. Unde-i trimiți? La UPU, unde îi trecem prin nenumărate filtre si încărcăm și poate și încurcăm activitatea de tratare a urgențelor?!”, a mai comentat senatorul PSD.

 

Cine răspunde, în caz de eșec

De profesie atât medic primar chirurgie plastică și reconstructivă, cât și primar sănătate publică, Bodog a venit și cu o serie de exemple concrete, pentru a ilustra caracterul ambiguu al ordinului: ”Am o secțiune de tendon. E urgență? Este…, poate fi amânată, dar nu până trece pandemia…, am o fractură, o rezolv în spital, dar apoi cum o monitorizez…, îndepărtarea aparatului gipsat nu mai e o urgență, dar menținerea lui peste perioada recomandată poate duce la atrofii musculare, uneori, ireversibile…, iar exemplele pot continua.”

”Într-o țară în care, indiferent dacă ”ai șapcă” sau nu, esti vinovat, într-o țară în care medicii sunt vânați permanent, deciziile trebuie să fie clare, iar responsabilitățile să fie asumate de către cei care iau decizii”, a mai comentat senatorul.

 

Precizările DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, miercuri, cu o serie de precizări referitoare la acest Ordin: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.

 

MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1400 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la fluxul zilnic informativ al platformei. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență.
Abonați-vă gratuit la Newsletterul MedicalManager!