stamatian-florin.jpgMinisterul Sănătăţii a dezvoltat încă din anul 2000 programe de diagnostic pre şi post natal pentru depistarea malformaţiilor la nou născuţi, a subliniat joi, în conferinţă de presă, prof. dr. Florin Stamatian, preşedintele Societăţii Sud-Est Europene pentru Medicină Perinatală.

Medicul a spus că o femeie care doreşte să aibă copii după 35 de ani trebuie să facă anumite investigaţii, respectiv amiocenteză, dublu test, citomegalovirus. Echipa care face consulturi pentru cazurile cu risc ar trebui să aibă în componenţă pe lângă ginecolog un pediatru şi un genetician, a opinat prof. dr. Stamatian.

El a subliniat că orice femeie care rămâne însărcinată şi nu prezintă probleme trebuie să meargă pentru control de 5-6 ori la medicul de familie şi să aibă 3 consultaţii cel puţin la medicul specialist. În legătură cu explozia de cezariene din ultima vreme, prof. dr. Stamatian a spus că vina aparţine şi medicului, dar şi pacientelor. El a evidenţiat că sunt şi situaţii în care aceasta se impune. Medicul a accentuat că sistemul de sănătate este subfinanţat şi ar trebui o nouă reformă în sănătate, iar privitor la actualele măsuri ale Ministerului Sănătăţii referitoare la clasificarea spitalelor şi reorganizarea acestora a opinat că nu sunt cele mai bune.


Privitor la mortalitatea infantilă, preşedintele Comisiei de Obstetrică Ginecologie a Ministerului Sănătăţii, prof. dr. Bela Szabo, a precizat că aceasta este mare şi pentru faptul că a fost schimbată declararea la naştere, respectiv aceasta se face când nou născutul are 500 de grame sau 24 de săptămâni. Acesta a subliniat că sunt centre speciale pentru îngrijirea acestor nou născuţi. Dr. Bela Szabo a spus că nu este de acord cu naşterea la domiciliu, nici în urban, nici în rural, pentru că nimeni nu poate şti ce complicaţii pot să apară.


El a adăugat că pentru moaşele cu studii superioare a finalizat criteriile pentru competenţe. În perioada 18 -19 mai la Bucureşti se desfăşoară al patrulea Congres al Societăţii Sud Est Europene de Medicină Perinatală, care abordează între altele aspecte privind „explozia” de cezariene efectuate la cererea pacientului, influenţa vârstei înaintate a mamei asupra evoluţiei sarcinii, depresia din timpul sarcinii şi felul în care ea afectează naşterea prematură a fătului. AGERPRES