Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) a declarat că sistemul sanitar românesc se confruntă cu mai multe probleme și că, de cele mai multe ori, medicul este identificat cu sistemul de sănătate. Totodată, președintele CMMB a pus accent pe faptul că medicul a fost, este și va fi o resursă cheie în sistemul de sănătate și că trebuie găsite soluții urgente astfel încât să existe un echilibru în sistemul sanitar, iar medicul să poată profesa în condiții optime, de siguranță atât pentru el, cât și pentru pacienți.

”Așa cum știm cu toții, profesia de medic este una nobilă, în care te dedici în totalitate persoanei aflate în suferință. Însă este și o profesie care necesită foarte mulți ani de instruire și de practică, este o profesie aflată într-o dinamică continuă, în care trebuie să fii mereu la curent cu tot ce este nou în domeniu. Iar ceea ce este esențial este că niciun sistem de sănătate nu poate funcționa fără acest element și fără această resursă cheie – medicul! Medicul este parte din sistemul de sănătate, este cel care are un rol crucial în viețile pacienților. El este cel care interacționează cu pacientul, care identifică, pe baza experienței și expertizei sale profesionale și științifice, cele mai bune metode de abordare și de tratament pentru cel aflat în suferință. Însă, de cele mai multe ori, medicul, această resursă cheie a sistemului de sănătate, este confundat cu sistemul sanitar. De multe ori, medicul se confruntă cu situații greu de gestionat din acest punct de vedere”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană.

 

 

Materialul integral pe www.rohealthreview.ro