Trei pacienți au beneficiat cu succes de un tratament intervențional utilizat pentru prima oară în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca.
Este vorba de tehnica de rotablație coronariană, care a permis tratamentul unor leziuni calcifice complexe, de care sufereau cei trei pacienți. Din cauza durității acestor leziuni, ele nu pot fi tratate prin tehnici convenționale de dilatare şi stentare, a anunțat luni SCJU Cluj-Napoca.
“Astfel, în cazul rotablației, cateterul este o „mini-freză”, cu un vârf de diamant, care poate ajunge la 160.000 rotații/ minut, sub acțiunea aerului comprimat. Dispozitivul este introdus percutan în lumenul coronarian și, prin frezarea leziunilor calcifice, se pregătește implantarea stentului. Echipamentul medical care a permis aceste intervenții a fost achiziționat prin sponsorizările acordate de companiile Endava, Atlas Trans și Arovit MIB. Le mulțumim, pe această cale, pentru că ne sunt alături”, a transmis conducerea spitalului.
Intervenția în premieră a fost realizată de o echipă de medici experimentați, din cadrul Secției Cardiologie II (Cardiologie intervențională), condusă de conf. dr. Dan Olinic, medicul șef al secției, cu participarea dr. Călin Homorodean, dr. Mihai Ober, dr. Dan Tătaru şi dr. Mihail Spînu. Din partea Institutului de Cardiologie CC. Iliescu din Bucureşti, a fost invitat dr. Marin Postu, ca specialist experimentat în utilizarea rotablaţiei.
Tehnica nouă introdusă în arsenalul terapeutic al spitalului va contribui la rezolvarea unor cazuri complexe, de pacienți coronarieni cu leziuni grave, care nu pot fi rezolvate prin metode convenționale.