clinica sf anton.jpgPrimul spital privat din judeţul Satu Mare va fi inaugurat la mijlocul anului 2012, urmând să aibă 40 de paturi.

Medicul Cosmin Raţiu, proprietar al Clinicii ”Sfântul Anton” Satu Mare, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în luna mai a început construirea primului spital staţionar din Satu Mare, urmând să fie inaugurat în vara anului următor. Noul spital va avea trei nivele, 40 de paturi, două blocuri operatorii, o secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă pe fiecare nivel şi o sală de naşteri.

Acesta a precizat că mizează pe actualii clienţi ai clinicii, dar şi pe pacienţii din Ungaria, aflaţi în apropierea graniţei cu România, care îşi fac şi acum analize la Satu Mare. Cosmin Raţiu a refuzat să precizeze cât va costa în total realizarea noii clinici.

Clinica ”Sfântul Anton” are contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Satu Mare, astfel că analizele decontate de stat nu trebuie plătite de către pacienţii asiguraţi. AGERPRES