Primele interventii chirurgicale laparoscopice au fost efectuate, pe 23 ianuarie, la Spitalul Municipal din Toplita, dupa ce unitatea a fost dotata cu echipamente de ultima generatie.
Gratie unei finantari de circa 500.000 de lei primite din partea Ministerului Sanatatii, s-a reusit achizitionarea a 2 echipamente laparoscopice de ultima generatie, cu care se va putea efectua intreaga gama de operatii. Managerul spitalului, dr. Ovidiu Budisca, a declarat ca s-au efectuat deja trei interventii pentru probleme ale cailor biliare, iar pacientii se simt foarte bine.
Cu ocazia inaugurarii compartimentului de chirurgie laparoscopica, mai multi medici de la spitalele din Toplita, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc si Gheorgheni au asistat la transmisia live a unor interventii laparoscopice demonstrative efectuate de medici de la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Targu Mures, condusa de prof. dr. Constantin Copotoiu. Potrivit lui Budisca, la Spitalul din Toplita se vor putea efectua operatii minim invazive in caz de hernie, in afectiuni din sfera vezicii biliare, stomacului, colonului, precum si interventii ce tin de chirurgia ginecologica. „Dotarea spitalului cu aceste laparoscoape este la fel de importanta ca trecerea de la mersul cu caruta la cel cu automobilul”, a subliniat Ovidiu Budisca.
Spitalul Municipal din Toplita deserveste 45.000 de locuitori. Cei care aveau nevoie de o interventie laparoscopica trebuiau sa se deplaseze, pana acum, zeci de kilometri pana la spitalele din Targu Mures, Gheorgheni sau Cluj-Napoca. Operatiile laparoscopice prezinta numeroase avantaje, fiind considerate de specialisti „operatii de catifea” deoarece in timpul interventiei se executa incizii mult mai mici decat in chirurgia clasica. Din acest motiv, efectele secundare sunt putine, timpul de vindecare post-operator se scurteaza, iar reintegrarea in viata sociala si familiala a bolnavilor este mult mai rapida. In plus, exista si un avantaj estetic, intrucat cicatricile post-operatorii sunt mult mai mici.